Pregătiți de un oraș între munți de gunoaie? Licența Polaris pentru depozitul improvizat în oraș a fost suspendată

Surprize-surprize! Agenția pentru Protecția Mediului a suspendat, ieri, 16 ianuarie, licența Polaris prin care aceștia din urmă utilizau „depozitul temporar de deșeuri”, cum era numit oficial acel focar de infecție din Bărăbanț, în care gunoaiele erau descărcate anapoda, înainte să fie transportate la destinația finală, la câteva sute de km distanță de oraș.

Pentru că Sistemul Integrat de Colectare a deșeurilor a fost atât de bine implementat de Ion Dumitrel și ai săi lachei din Consiliul Județean, gunoaiele din oraș sunt cărate până hăt, la Tg Jiu. Câteva sute de km, adică o nimica toată pe care fiecare cetățean o resimte în factură.

Și, tot pe motiv de Ion Dumitrel și al său Sistem Integrat nefuncțional, deșeurile din oraș sunt colectate în oraș, undeva în Bărăbanț – cartier din oraș. Lângă câteva firme. Bașca, nu există nici un fel de sortare și nimic. Dar mna, noi colectăm selectiv, pe fracțiile umede și uscate introduse de Hava și aflate acum pe lângă lege, că legal trebuia să avem colectare pe patru fracții.

Locul respectiv, despre care am mai scris pe aici, nu întrunește nici o normă de bun simț, darămite legale. Nu există o platformă de beton clară, gunoaiele sunt aruncate pe latura unei hale părăsite. Nu există un canal de scurgere a levigatului, deși un container-cisternă a fost amplasat, la mișto se pare, undeva în curtea clădirii. Deșeurile nu sunt sortate în niciun fel. Depozitarea se face pentru mult mai mult de 24 de ore. Nu există nici o măsură de protecție/curățenie pentru a nu afecta vecinii. Este amplasat la o distanță mai mică decât cea legală față de locuințe. Și așa mai departe.

Însă, pe motiv de „merge și așa” și „mai bine așa decât deloc”, celor de la Polaris li s-a permis să depoziteze gunoaiele – temporar, pentru 24 de ore oficial – acolo, în curtea unei firme din Bărăbanț, lângă gara de acolo. Dar și lângă alte firme, a căror activitate riscă să se ducă în cap din cauză că numai rampă de sortare nu e aia.

În urmă cu vreo 6 luni, le-a fost suspendată autorizația – tot în urma unor reclamații și a unor controale de la Garda de Mediu. Și, băieții ar fi trebuit să se conformeze, să respecte ce și-au asumat măcar. Însă, nada. Nimic. Că, merge și așa. Că, dacă altă soluție decât ei nu există, li se va permite să facă orice. Că doar n-o să rămână orașul plin de gunoaie?

Ei, uite că se pare că va rămâne. Căci, urmare a unor noi reclamații, Garda de Mediu a făcut iar niște controale, în urma cărora au constatat evidența. Anume că acolo e o mizerie, e un focar de infecție și că treaba aia e orice numai rampă temporară/de sortare nu e.

Ca idee, lângă ei există o firmă care are niște depozite de gaze naturale. O alta care efectuează reparații de garnituri de tren. Ca să nu mai vorbim de un depozit de cereale. În timp ce în curtea aia, deținută de o firmă din Sebeș, care o închiriază celor de la Polaris (în firma de la Sebeș ar fi băgat și fostul prefect, fost securistul Feneșer, dar vă zicem noi altă dată), este un veritabil focar de infecție. Păsări care survolează muntele de gunoi, șobolani cu nemiluita – de s-au îmbolnăvit și câinii de la jandarmerie (vă zicem noi și de ăștia altă dată), totul într-un loc infect, devenit groapă de gunoi în chiar oraș.

Așa că, după vizitele celor de la Garda de Mediu – fapt pe care ni l-a confirmat Dănuț Hălălai, fostul prefect, revenit la conducerea Gărzii – s-a propus celor de la APM suspendarea autorizației, fapt care s-a petrecut ieri.

Iată mai jos un filmuleț cu ce se întâmplă acolo. (filmul e de câteva luni)

Colectare selectivă la Alba Iulia. Unde se duce gunoiul când se duce, înainte să plece spre Tg Jiu? Și, încă ceva, sînteți pregătiți de un oraș sub gunoaie? Căci asta urmează…. revenim cu detalii

Publicată de abnews.ro pe Sâmbătă, 18 ianuarie 2020

 

Și, o galerie foto mai mare găsiți aici.

 

Așa că, până la găsirea unei alte soluții de depozitare temporară a deșeurilor, pregătiți-vă de munți de gunoaie între blocuri. Și mulțumiți-le celor din administrație pentru asta. Danke Dumi, senchiu Paul! Merci administrația! Pupăm!

 

Later Edit: Azi a avut loc, la Prefectură, un fel de întâlnire de urgență. Primărie, Prefectură, Gardă, firmele din jur, Polaris, toată lumea.

Aparent, se va face un post permanent și Poliția Locală va monitoriza ce se întâmplă acolo. Se va permite – pe după copac, lege și instituții – un fel de funcționare pe sistem de avarie până Primăria va identifica un alt spațiu. Până se vor muta de acolo în altă parte. Numai că nu se știe unde anume și când anume, că oriunde în altă parte trebuie autorizație de mediu. Și aia durează. Iar aici, la mizeria din Bărăbanț, se va merge – din ce am înțeles noi – într-un sistem de avarie maxim 45 de zile. Mdap!

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

3 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
Claudia
Claudia
19 ianuarie 2020 16:24

Și groapa de gunoi ecologica a orașului?!? Parcă aveam asa ceva… ?

trackback

[…] Scriam ieri după-masa despre cum celor de la Polaris M Holding le-a fost suspendată autorizația pentru acel „depozit temporar”. Și tot ieri scriam că urmează câteva zile în care gunoaiele ne vor sufoca orașul, pentru că nu vor mai fi ridicate. Aveți aici textul. […]

trackback

[…] e una mai veche și, după ce s-a mers pe burtă, buboiul s-a rupt în urmă cu ceva vreme. Aici. După care s-a ajuns […]