Rămași fără Pleșa, fugit pe fentă spre ciolanul din PNL, unde are cele mai mari șanse mici de a mai prinde un mandat, USR Alba Iulia a intrat într-un fel de proces de reformă.
Președintele organizației municipale, Ionel Raul Oltean – nu-i bai dacă nu știți cine e – s-a retras din funcție. Pentru că, țaca-paca, a devenit între timp funcționar public, visul umed al oricărui lacheu cu carnet de partid. Funcționar în primăria lui Pleșa, desigur. Pe merit, pe competențe, astea, că dacă ai condus camionul în străinătate, ești fix de fix să faci administrație!
În locul lui a fost ales, de o mână de oameni, câți au mai rămas în partid, Bogdan Dogar, fost consilier personal al traseistului Pleșa și, deloc surprinzător, încă încasator de lovele din Primărie. Că, vă dați seama ce ruptură, ce prăpastie s-a creat între Pleșa și gășculița de atârnători rămași pe la USR, de încă-i ține dottore în brațe. Pe Dogar, de exemplu, într-un proiect, din-acela pe fonduri europene, unde e multă mentă ce trebuie frecată.
Treaba se explică, cumva, prin liniștea asurzitoare cu care i-au dat lui Pleșa în cap când a plecat la PNL. Au tăcut gâsculițele Dogar și Oltean – care era deja angajat în Primărie, ca și ceilalți useriști din Alba Iulia, de făcea lebăda cea mută a lui Blaga spume de invidie.
Bașca, umblă vorba că Dogar, și el un băiat cu vise umede, se visează viceprimar. Dar nu viceprimar din-acela care și-a asumat o candidatură și a scos un scor bun, că omul, pe buletinul lui, nu trece nici pe vârfuri pragul electoral. Ntz! Vice la micul blat, tocmai cu Pleșa, într-o eventuală alianță PNL-USR în Consiliul Local. E și el vice cum sunt încă vreo 13-14 cărora le-a promis Pleșa postul.
De aici și schema cu pista pesedistă. Adică, în ideea că-i fac un mic favor lui Pleșa, Dogar și cei câțiva rămași să transforme USR-ul local într-o balama a PNL, o vor înșuruba în postul de candidat pe Dana Nanu. Care Dana Nanu a fost aleasă consilier local pe listele PSD, fiind unul dintre oamenii aduși de nicăieri și plantați direct pe loc eligibil de Ioan Dîrzu, fost președinte PSD Alba și eminența cenușie a blatului cu PNL timp de un deceniu. Bașca, Nanu a fost multă vreme un fan înfocat al lui Pleșa, care-i promitea și ei, ca oricui avea urechi să-l asculte, că o va face ba vice, ba city-manager, ba orice, funcție să fie. Că despre asta e vorba, funcții!
Practic, băieții din USR vor să-i facă culoar lui Pleșa alergând pe pista pesedistă, cu Nanu în frunte. Unde mai pui că îl vor fi lăsat în afara listei pentru Consiliul Local până și pe viceprimarul Emil Popescu, sub pretextul că e omul lui Pleșa. Cu toate că Popescu e la cuțite cu Pleșa, tocmai pentru că n-a acceptat să plece cu el înapoi în PNL și e cam singurul din USR care i-ar putea strica deranjul electoral lui Pleșa, rupând niscaiva voturi de la el.
Și toate astea pentru că, după decenii la rândul în care s-au jucat de-a blatul cu PNL ori au pus niște candidați de paie, cei din PSD au scos un om care chiar are șanse să le aducă primăria, în persoana lui Voicu Vușcan. Un om de afaceri sadea, manager de top, dovedit, fără probleme la CV, bine văzut de întreaga comunitate economică, fără un istoric de mâncat căcat politic, un om căruia îi poți băga de vină cel mult cu o întrebare: băi, ce cauți în PSD? Că, altfel, dacă-i pui la rând pe toți candidații și faci o analiză asupra lor, Voicu Vușcan e 10 clase peste toate dărăpănăturile morale și profesionale scoase de celelalte partide.
Pentru o clipă ai fi zis că, stai așa, ăștia de la PSD chiar vor să fie „NoulPSD”, să schimbe puțin placa, să scoată lătura din cocină, să dea cu mătura și să pună pe taraba electorală niște oameni serioși, curați, integri și bine pregătiți.
Ei bine, tocmai când începea lumea să creadă treaba asta, pac!, PSD l-a transferat pe Beniaminim Todosiu, deputatul postliceală, tocmai de la fucking USR!
Adevărul e că numai PSD e în stare de așa ceva, să găsească un super candidat, după care să-i lege bolovani de picioare…