Cînd apele vin peste tine iar autoritățile fac apel la calm

Autoritățile fac apel la calm. Cam ăsta e momentul în care poți fi convins că situația e absolut de rahat, scăpată de sub control, iar cei care umblă cu apelul în gură sînt complet depășiți de ea.

Pe scara ineficienței administrative „apelul la calm” e undeva chiar mai sus decît „am fost luați prin surprindere”. E punctul în care politicianul nici măcar nu știe ce trebuia să facă și n-a făcut, spre deosebire de luatul prin „surprindere”, unde știe clar locul muștei de pe propria căciulă.

Putem, desigur, să aruncăm vina pe Divinitate în cazul unor inundații, de exemplu. Pînă la urmă, nu-i vina lui X sau Y, care administrează un oraș, că a plouat atît de mult, nu? Nu-i vina politicienilor sau celor care ne conduc. Dar nu e, oare? Chiar nu e?

Defrișăm anapoda și ne batem joc de mediul înconjurător și natură în mod constant. E deja norma societății în care trăim. Iar inundațiile, spre exemplu, au o sumedenie de motive la bază, explicate științific, printre care și modul în care ne batem joc de planetă, cu acordul și complicitatea politicienilor.

Da, dar asta nu-i vina primarului X, o să spuneți. Și singur, nu e. Nu-i vina lui că, departe de comunitatea pe care o păstorește, defrișăm și poluăm. Sau poate că e.

Ceea ce este însă cert e că, în bună parte, e vina lui și a găștii sale că sistemul de canalizare nu face față. Că toate investițiile făcute în infrastructură n-au fost gîndite pentru a preveni astfel de situații. Sau pentru a face ca efectele lor să fie cît mai mici.

Dar hei, n-are nimic! În timp ce stai în mijlocul sufrageriei, în apă pînă la brîu, în timp ce puhoiul de ape stă să-ți ia casa, e bine să stai calm. E bine să asculți la ce zice politicianul X și să aștepți de la el soluții. Doar el, politicianul X, nu ți-a înșelat niciodată așteptările și nu ți-a servit niciodată promisiuni pe care nu le-a onorat. Așadar, stai calm pînă ia el măsuri și clocește planuri, că astfel de situații se rezolvă doar cu calm și răbdare. Să nu te revolți. Să nu te enervezi. Să nu te superi și, mai ales, să nu uiți să-l votezi iar.

5 4 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile