Chiar dacă pericolul cel mare a trecut și ne aflăm într-o perioadă de relaxare, precauția rămâne cuvântul de ordine când vine vorba despre lupta cu noul coronavirus, mai ales în contextul reluării cursurilor începând de marți, 2 iunie. O parte din elevii aflați în clasele de final de școală s-au întors de ieri în bănci iar responsabili de siguranța sanitară a școlilor, în special a celor din mediul rural, sunt asistenții medicali comunitari.

Angajați ai primăriilor și coordonați de Direcția de Sănătate Publică Alba, aceștia au fost implicați încă de la începutul pandemiei în procesul de izolare și carantinare, aflându-se în avangarda ”războiului” dus împotriva noului coronavirus. Acum, după ce au lăsat deoparte costumele de ”cosmonaut”, 43 de asistenți medicali comunitari (40 din mediul rural și 3 din mediul urban) le-au îmbrăcat pe cele de îngeri păzitori. Ei se vor asigura că orele se desfășoară în condiții sanitare optime atât pentru elevi cât și pentru profesori, prin respectarea măsurilor de igienă și de distanțare socială.

Conform Ministerului Educației, accesul în instituții trebuie organizat astfel încât să existe o suprafață minimă de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate. Conform acestui ordin, accesul în școli este interzis pentru persoanele care au o temperatură corporală ce depășește 37,3 grade Celsius – temperatura va fi măsurată la intrarea în incinta instituției. Suprafețele expuse vor fi dezinfectate și, de asemenea, se vor evita aglomerările de persoane. Alte măsuri ce trebuie respectate sunt: ● activitatea de pregătire se va organiza pe grupe formate din cel mult 10 elevi; ● pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră, timp în care încăperile vor fi aerisite, iar programul organizat astfel încât, simultan, să nu se întâlnească mai mult de două grupe de elevi; ● înainte de începerea activității, spațiile vor fi dezinfectate cu substanțe biocide, pe bază de clor sau alcool, activitate urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute; ● accesul în interiorul unității de învățământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecția mâinilor, verificarea temperaturii – temperatură care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius – și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii; ● elevii și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și în dreapta și un rând liber în față și în spate; ● măștile purtate vor fi colectate în locuri special amenajate.

O parte din activitatea asistenților medicali comunitari se regăsește în imaginile surprinse în timpul pregătirilor pentru redeschiderea școlilor din tot județul, pentru că, așa cum se știe, o imagine poate spune mai mult decât o mie de cuvinte. DSP Alba le mulțumește asistenților medicali comunitari pentru implicare și îi asigură de prețuirea pe care le-o poartă!

Biroul de presă al DSP Alba

 

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile