Jandarmeria Alba, rezultate ale acțiunilor desfășurate în minivacanța de 1 Mai și Paște

În județul Alba, minivacanța prilejuită de 1 Mai și sărbătorile Pascale s-a desfășurat fără ca Jandarmeria Alba să fi înregistrat evenimente negative semnificative. În fiecare zi peste 100 de jandarmi au acționat atât în mod independent cât și în sistem integrat alături de polițiști, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pe raza localităților din județ. Totodată, colegii de la posturile montane au fost în permanență în teren și au oferit recomandări utile celor care au ales să petreacă aceste zile în stațiunile montane și s-au aventurat pe traseele montane.

În perioada de referință au fost legitimate un număr de 105 persoane, au fost constatate 7 infracțiuni cu 9 autori, o persoană fiind condusă la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. S-au aplicat un număr total de 46 sancțiuni contravenționale, dintre care 23 avertismente scrise și 23 de amenzi în valoare totală de 9700 de lei. Majoritatea sancțiunilor contravenționale au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. De asemenea, în această perioadă, colegii noștri au verificat un număr de 10 transporturi de material lemnos și au soluționat un număr de 9 apeluri la 112, dintre care 2 apeluri au semnalat prezența unor urși în apropierea locuințelor.

Jandarmeria Alba le mulțumește tuturor cetățenilor care au dat dovadă de responsabilitate și spirit civic pe timpul participării la evenimentele publice din perioada acestei minivacanțe și vă asigurăm de sprijinul nostru atunci când situația impune.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile