”Ziua porților deschise”, de Ziua Medicului Veterinar, la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba

Luni, 15 mai, de Ziua Națională a Medicului Veterinar, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba organizează ”Ziua porților deschise” la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor.

Ziua porților deschise se organizează la LSVSA Alba în context aniversar. În acest an se împlinesc 40 de ani de când laboratorul funcționează în actuala locație, de pe strada Lalelelor, nr. 7A (drumul către Pâclișa). Din 1983 și până în prezent, laboratorul s-a dezvoltat continuu, pe domeniile de activitate care vizează sănătatea animalelor și siguranța alimentelor, atât în ceea ce privește gama de analize efectuate, capacitatea analitică, tehnica de lucru, cât și metodele implementate. De asemenea, s-au extins spațiile de lucru, s-au dezvoltat constant domenii noi de activitate, iar cele existente s-au actualizat.

Astfel, cei care doresc să cunoască îndeaproape activitatea LSVSA Alba sunt așteptați luni, 15 mai, între orele 12.00 și 16.00 la sediul instituției. Totodată, sunt invitați și foștii angajați și colaboratori ai instituției.

Ziua Națională a Medicului Veterinar este sărbătorită din anul 1994, data fiind stabilită la cel de-al VI-lea Congres Național de Medicină Veterinară de la Sinaia. Data a fost aleasă având în vedere că în decursul timpului, în 15 mai, au avut loc mai multe evenimente importante pentru profesia medicului veterinar, între care:

15 mai 1861 – începutul învățământului medical veterinar, în cadrul primei școli de medicină veterinară din România. Școala de Medicină Veterinară a fost înființată printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza;

15 mai 1871 – înființarea Societății de Medicină Veterinară, prima organizație profesională a medicilor veterinari din țară;

15 mai 1971 – reluarea activității Societății de Medicină Veterinară, după interzicerea funcționării ei din anul 1949;

5-15 mai 1990 – înființarea și organizarea direcțiilor sanitare veterinare și a circumscripțiilor teritoriale – prin desprinderea lor din direcțiile agricole, în structura unei Direcții Generale Sanitare Veterinare, ca sector distinct și autonom.

Conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba transmite, cu ocazia Zilei Naționale a Medicului Veterinar, cele mai calde gânduri tuturor medicilor veterinari, multă sănătate și succes în activitatea profesională!

La mulți ani!

DSVSA Alba

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile