Vineri, 2 decembrie a.c., echipa Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia, împreună cu beneficiarii, au sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Cu această ocazie s-a organizat o masă festivă și s-au oferit beneficiarilor daruri, prin acest gest fiind exprimată solidaritatea și respectul, dar și dorința de a fi ca o familie.
Această zi oferă oportunitatea de a fi solidari cu grupurile vulnerabile, de a încerca să înțelegem experiențele, să înțelegem situațiile, să lucrăm pentru construirea unei vieți accesibile. Ne dorim să promovăm înțelegerea dizabilității și să mobilizăm pe toată lumea pentru a asigura o viață demnă a persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește bunăstarea.
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia oferă servicii de informare și consiliere socială, consiliere psihologică și spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie și ergoterapie, orientare profesională și facilitarea obținerii unui loc de muncă, activități de socializare, culturale și recreative pentru 20 de persoane cu dizabilități din Alba Iulia și pentru 105 persoane cu dizabilități ocrotite în 11 Locuințe Maxim Protejate din județul Alba.
Centrul funcționează din anul 2008 în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, și Consiliul Județean Alba, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba. A transmis Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.