An de an, în data de 29 iulie, este marcată Ziua Imnului Național al României. Ziua Imnului Național a fost marcată de către autoritățile publice locale și instituţiile statului prin organizarea unor manifestări cu caracter evocator, prin ceremonii militare specifice, organizate în Piața Tricolorului din Alba Iulia. Ceremonialul public a fost organizat respectând regulile de distanțare fizică și socială, prevăzute de reglementările în vigoare la nivel național privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.
Pe 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, s-a citit noua Constituție și un grup de tineri condus de Anton Pann, a cântat pentru prima dată imnul Revoluției pașoptiste „Deşteaptă-te, române”, pe versurile poemului patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureșanu și mai apoi s-a auzit în timpul Războiului de Independenţă, în Primul şi în cel de-al Doilea Război Mondial. După Revoluţia din 1989 „Deşteaptă-te române!” a devenit imnul naţional al României.