Domnul Bolojan, împreună cu întregul alai de peneliști și reziști care îi cântă în strună, pozează de câteva zile într-un model de responsabilitate, în aplauzele unor mușterii care refuză să vadă realitatea.
Luni de zile, distinsul Bolojan a experimentat reforma fără rezultate, dar a refuzat orice propunere venită din partea PSD, pentru simplul motiv că venea din partea PSD. Nu a contat că măsurile propuse erau bune și ar fi atenuat efectele crizei ori că veneau să sprijine milioane de români din categoriile cu venituri medii și mijlocii, precum și mediul de afaceri onest. Asta a însemnat responsabilitate.
Domnul Bolojan a ținut cu dinții de post, pentru sine, nicidecum de planul de reforme. Asta a însemnat responsabilitate.
PNL, un partid care clamează principii și valori, se agață de un om pe care-l asumă nu doar ca lider, dar parcă îi atribuie și o aură de Mesia comandat de pe Temu. Asta înseamnă responsabilitate.
PNL nu ține la reforme ori guvernare și stabilitate, ține să-și vadă șeful în vârful piramidei, cu control absolut asupra guvernului și bugetului. Asta înseamnă responsabilitate.
Când PSD a solicitat, luni de zile la rând, implementarea unor reforme în folosul oamenilor, iar mai apoi schimbarea celui care refuza să le pună în aplicare – deși era reprezentantul unei coaliții de guvernare, că n-a ajuns acolo printr-un concurs – am fost acuzați de șantaj. Însă ceea ce face astăzi PNL, când se agață de Mesia de la Temu-Bihor, chiar și cu riscul unei crize prelungite și cu efecte extrem de grave, asta se cheamă responsabilitate.
Domnul Bolojan nu mai vrea la guvernare, însă nici nu demisionează – deși a fost demis de Parlament, ba chiar continuă să-și numească epigonii prin diverse posturi.
Halal responsabilitate și onoare penelistă!
Voicu Vușcan, deputat
Președinte PSD Alba


















