România are nevoie de o reformă în sectorul administrației publice. Nimeni nu contestă asta și mă bucur că există, chiar și în mod parțial, un acord la nivelul coaliției pentru implementarea unui set de măsuri care să reducă cheltuielile statului.
E timpul ca, după ce oamenii și mediul de afaceri susțin austeritatea de luni de zile, statul să treacă și el prin același proces.
Există însă o problemă de optică în ce privește reforma administrativă, care nu poate fi gândită doar în termeni abstracți și în cifre atunci când vine vorba de reduceri de cheltuieli și posturi. Unul dintre lucrurile pe care PSD le-a solicitat este ca, dacă scopul final ține de reducerea cheltuielilor, atunci administrațiile care vor intra în proces de reformă să aibă opțiunea de a reduce cheltuielile și prin alte metode decât reducerea posturilor.
Mai mult decât atât, o astfel de reformă ar fi trebuit, și încă trebuie, să aibă la bază o analiză clară, o comunicare între administrațiile locale și Guvern. Există localități care pot reduce personalul, așa cum există localități unde o reducere de personal înseamnă intrarea în incapacitate de a oferi servicii publice vitale.
Consider că ar fi fost oportun ca înainte de orice propunere de reformă a administrației să fi existat discuții temeinice între Premier și asociațiile comunelor, orașelor și municipiilor din România, astfel ca măsurile asumate să răspundă cât mai bine posibil tuturor nevoilor, atât celei de a reduce cheltuieli bugetare cât și nevoilor administrațiilor locale de a avea un personal adecvat și suficient pentru a oferi servicii publice de calitate.
Nu contestă nimeni nevoia unei reforme reale a sectorului public, însă ea nu trebuie făcută din pix, în căutarea unor cifre și procente iar PSD are datoria să apere și protejeze capacitatea fiecărei instituții de a răspunde cât mai bine nevoilor populației.
Voicu Vușcan, deputat
Președinte PSD Alba



















