Voicu Vușcan: Pachetul doi de măsuri nu poate fi rezultatul unui șantaj de dragul stabilității

Primul pachet de măsuri asumat de guvernul Bolojan-Nicușor își produce efectele din plin. Oamenii resimt austeritatea cu fiecare nouă factură, fie că vorbim despre prețurile la utilități ori la raftul magazinelor. Inflația crește la cote alarmante și există o teamă justificată că recesiunea ne bate la ușă.
Acestea sunt, pe scurt, rezultatele unui pachet de măsuri pe care așa zis dreapta politică le-a impus. Partide și politicieni care se pretind susținători ai dezvoltării economice drept principal motor al bunăstării, dar care întreaga lor existență au muncit la stat, în baza carnetului de partid, ne-au adus aici, în punctul în care totul e mai scump și orizontul e deloc roz. Iar asta în special pentru românul normal, cel cu venituri mici și medii, în spinarea căruia Guvernul a pus întreaga povară a acestor minunate reforme.
Știu prea bine că se vor fi găsit, cum se găsesc deja, fel și fel de băieți de prin partidele de dreapta, care vor flutura steagul „grelei moșteniri”, sub care își vor ascunde toată nepriceperea și sub care vor încerca să justifice toate birurile pus în seama românilor simpli și normali. Ba mai mult, deja ni se vorbește despre complexități în legătură cu pachetul doi de măsuri, despre probleme complicate care trebuie analizate atent și implementate cu grijă. Cu alte cuvinte, totul a fost simplu până acum, cât a fost vorba de creșteri de taxe și impozite, însă acum, când vine vorba de redus cheltuieli, lucrurile devin complexe iar domnii din USR – PNL ne vorbesc de parcă reforma e un exercițiu de fizică atomică, pe care nu-l înțelegem dar trebuie să-l girăm și susținem.
Am convingerea că PSD va trece de această etapă a cecului în alb acordat domnilor Bolojan și Nicușor. Nu putem gira la nesfârșit măsuri care afectează populația, în special pe cei cu venituri mici și medii, sub pretextul unei stabilități. Da, este nevoie de stabilitate, însă această stabilitate trebuie să-i privească în primul rând pe cetățeni și abia apoi majoritatea guvernamentală.
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile