Guvernul are datoria să intervină imediat în criza prețului carburanților și trebuie să o facă decisiv, cu măsuri simple și rezultate vizibile și imediate la pompă. Nu e cazul de calcule complicate și analize, de formule de calcul care să lase impresia de complexitate, dar pentru care să existe mereu căi prin care să fie fentate.
E absolut necesar să nu permitem speculanților să profite de situația actuală și, în același timp, statul să își asume o parte din efort, fie prin diminuarea TVA la carburanți, fie prin diminuarea accizei.
Limitarea adaosului comercial este o măsură, însă ea trebuie gândită și raportată la prețul pieței, nicidecum la prețul de achiziție al unui agent comercial. Mai exact, trebuie să ne asigurăm că între sursă și pompa de benzină nu se intercalează mai mulți agenți – deținuți de aceeași companie – care ar face ca limitarea adaosului să devină absolut redundantă.
Așa cum am declarat în repetate rânduri, și cum au făcut-o mulți dintre liderii partidului, PSD susține măsuri ferme și imediate prin care creșterile de preț ale carburanților să fie limitate, astfel încât presiunea pe consumator și economie să fie cât mai mică posibil.
Voicu Vușcan, deputat
Președinte PSD Alba Iulia



















