După toate imaginile apărute în spațiul public, jaful din Olanda pare unul rupt dintr-un film de acțiune și, dacă situația n-ar fi una extrem de gravă, ar putea fi privit chiar și în cheie ironică, dacă e să luăm în calul că totul s-a petrecut sub ochiul vigilent al autorităților olandeze, aceleași care până deunăzi ne arătau cu degetul și ne puneau bețe în roate când venea vorba despre aderarea noastră la spațiul Schengen, pe motiv că nu știm să ne protejăm granițele.
Coiful de la Coțofenești, alături de cele trei brățările dacice, au o valoare inestimabilă pentru istoria și cultura română, astfel că nici o poliță de asigurare nu poate compensa dispariția lor. Autoritățile olandeze poartă întreaga responsabilitate și mai ales datoria de a-i prinde pe autorii jafului și de a recupera artefactele furate, care trebuie să revină acasă.
E firesc și chiar bine ca obiecte de patrimoniu românesc să fie expuse în străinătate, pentru a permite întregii lumi să ne cunoască istoria și cultura, însă pe viitor orice astfel de expoziție trebuie să fie făcută în condiții de maximă siguranță.
Voicu Vușcan, deputat
Președinte PSD Alba Iulia



















