Victor Negrescu, PSD Alba: România are șansa să intre în spațiul Schengen pe cale aeriană

România are șansa să intre în spațiul Schengen pe cale aeriană. Cerințele suplimentare ale Austriei vehiculate în spațiul public nu reprezintă, în opinia mea, o problemă, pentru că ele se aplică în principal Bulgariei, pe care trebuie să o sprijinim în acest sens. De altfel, decizia finală depinde și de poziția Bulgariei dar și de veto-ul aplicat de Olanda statului vecin.
Mai concret, câteva explicații:
– solicitarea privind securizarea frontierelor. De anul trecut până în prezent România a crescut exponențial capacitatea sa de a-și proteja frontierele externe. Am prezentat toate aceste eforturi chiar în scrisoarea pe care am înmânat-o oficialilor de la Viena (https://bit.ly/46R5p1Y)
– cerința privind securizarea frontierei dintre Bulgaria și Turcia, a României cu Ungaria și sprijinul oferit pentru țările din Balcanii de Vest. România s-a implicat activ în aceste direcții. Astfel, în încercarea mea de a contribuii la aceste demersuri, în calitate de responsabil social-democrat privind bugetul european, am sprijinit creșterea substanțială a fondurilor europene destinate programelor europene în această direcție. Zeci de milioane de euro au fost obținuți în această direcție în ultimii trei ani, o parte dedicați direct României și Bulgariei (https://bit.ly/3RjUacA)
– componenta de refugiați vehiculată face referire la măsurile deja aprobate la nivel european, în mod special pentru procedurile de urgență. România și Bulgaria au susținut în mod repetat aceste lucruri, de mulți ani. O parte din aceste poziții fiind susținute de toate partidele în Parlamentul României.
Așadar, e timpul să ne concentrăm pe rezultat. Negocierea nu este una ușoară dar sunt convins că reprezentanții Guvernului pot să identifice soluții viabile și echilibrate la toate problemele. România nu cedează, nu vinde nimic și nu face niciun troc. România își apără interesele și drepturile.
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile