Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: „Marea Neagră trebuie să rămână o prioritate strategică pentru Europa”

Are un potențial uriaș, iar cifrele vorbesc de la sine: doar în sectorul pescuitului putem vorbi de 350 de milioane de dolari anual și 20.000 de locuri de muncă. Resursele naturale existente, precum și începerea forajului primei sonde de exploatare de gaze naturale din proiectul Neptun Deep, confirmă potențialul economic și geostrategic mult mai amplu al regiunii.

Tocmai de aceea nu putem accepta să se discute despre viitorul Mării Negre fără implicarea directă a noastră și a statelor riverane. Ne trebuie garanții de securitate ferme pentru Marea Neagră atât din partea NATO cât și a Statelor Unite și Uniunii Europene.

Am avut plăcerea să găzduiesc la Parlamentul European, alături de colegul meu, eurodeputatul Ștefan Mușoiu, evenimentul „Opening DOORS to the Black Sea”, în cadrul căruia am discutat despre cooperare științifică, protejarea ecosistemelor și dezvoltarea sustenabilă a regiunii. Îi felicit pe profesorul Adrian Stănică, coordonatorul proiectului H2020 DOORS, pentru rezultatele obținute și pe toți cei implicați pentru contribuțiile valoroase. DOORS este un proiect rezultat și din demersurile realizate când eram ministru al afacerilor europene.

România are o voce puternică la nivel european și trebuie să o folosim pentru ca Marea Neagră să devină o adevărată poartă deschisă spre oportunități economice, de cercetare și de securitate. Transmite Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile