Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan: Am început turnarea primului strat de asfalt pe Drumul Pianului!
Așa cum am promis, înaintăm în forță cu lucrările de modernizare a Drumului Județean 704 A Sebeș (zona industrială)-Pianu de Jos. Este pentru prima oară când această șosea “face cunoștință” cu asfaltul, lucru care, sunt sigur, bucură mult oamenii locului și pe cei care tranzitează zona.
Am vizitat acest șantier, astăzi, împreună cu Președintele CJ, Ion Dumitrel și transmit că suntem foarte mulțumiți de ritmul de muncă al echipelor din teren.
Lucrările la DJ 704 A au început în luna septembrie 2024, iar valoarea investiției se ridică la 10.623.863,78 lei cu TVA.
Acest proiect a început în urma soilicitărilor venite de la Sebeș și Pianu, prin intermediul primarilor Dorin Nistor și Marin Petruse, cărora vreau să le mulțumesc pentru implicare și buna colaborare.
Cel mai important este faptul că acest drum județean va contribui în foarte mare măsură la dezvoltarea economică a zonei. Tuturor numai bine!”, transmite vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.