
Interesul fantastic pentru această lucrare de anvergură, care se ridică la circa 30 milioane euro, fără TVA, indică încrederea maximă pe care firme din întreaga țară o au față de Consiliul Județean Alba și de felul profesionist în care administrația pe care o reprezint garantează respectarea legii și a tuturor obligațiilor care îi revin.
Urmează analiza la sânge a fiecărui dosar în parte și a tuturor aspectelor tehnice și financiare pe care firmele înscrise le propun. La finalul întregului parcurs legal, voi comunica numele câștigătorului și alte detalii de interes pentru opinia publică.
Reamintesc faptul că Drumul Mănăstirilor, cunoscut ca DJ 750 C, cuprinde traseul Sălciua, Ponor, Râmeț, Valea Mănăstirii, Teiuș (DN1). La finalul lucrărilor, nu mai puțin de 40 de kilometri de drum vor fi modernizați complet cu fonduri europene, prin intermediul Programului ”Regiunea Centru” 2021-2024.
Lista ofertanților este următoarea: Elis Pavaje, Frasinul, Dacia Asphalt, Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, Nord Conforest, Viarom Construct, PORR Construct, Prenis, OPR Asfalt, Europexpres, CON-A Operations, Aria Construct.
Tuturor drumuri bune!”, transmite vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.
FOTO: Marius Hațegan



















