Vernisaj de excepție la Alba Iulia: „Reveritus sum” – o expoziție cu lucrări semnate de mari maeștri ai artei moderne

Alba Iulia, 13 august 2025 — În cadrul celei de-a XXVIII-a ediții a Taberei Internaționale de Artă Plastică „Inter-Art”, va avea loc miercuri, 13 august, ora 17:30, la Sala Unirii din Alba Iulia, vernisajul expoziției „Reveritus sum”, semnată de reputatul artist ZuZu CARATĂNASE.

Evenimentul aduce în prim-plan 15 lucrări aparținând unor figuri emblematice ale artei moderne internaționale, precum: Georges Braque, Marc Chagall, Salvador Dalí, Giorgio de Chirico, Max Ernst, Hans Hartung, Wassily Kandinsky, René Magritte, André Masson, Henri Matisse, Henry Moore, Pablo Picasso, Man Ray, Victor Vasarely și Ossip Zadkine.

Expoziția reprezintă o premieră absolută în peisajul cultural românesc, reunind creații de o valoare artistică excepțională, provenite din colecția privată a distinsului George Șerban — unul dintre cei mai importanți colecționari de artă din România contemporană.

Organizatorii acestui eveniment sunt:

  • Consiliul Județean Alba
  • Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
  • Societatea Civilă de Avocați „Șerban & Asociații”
  • Fundația „Inter-Art” Aiud

Partenerii implicați în realizarea expoziției includ:

  • Uniunea Artiștilor Plastici din România
  • Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași
  • Departamentul pentru Relații Interetnice
  • Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu
  • Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud
  • U.M. 01684 Alba Iulia

Expoziția „Reveritus sum” va fi deschisă publicului în perioada 13 august – 16 noiembrie 2025, iar accesul este gratuit.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactați Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile