Formele de protest ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Alba vor fi suspendate începând cu data de 10 iunie 2026, a anunțat instituția printr-un comunicat de presă.
Decizia a fost luată de Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, iar ca urmare programul de lucru cu publicul și activitatea instanței revin la normal.
Potrivit reprezentanților Tribunalului Alba, cauzele vor fi judecate conform planificărilor stabilite, în intervalele orare comunicate prin citații.



















