Surse. Unul dintre preferații lui Pleșa e supi că nu mai e chiar așa de preferat

Uf, că deja încep să apară problemele în paradis. Vine campania electorală, ceea ce înseamnă, foarte probabil, sfârșitul pentru gașca de bugetofagi lipsiți de vreo pregătire sau competență, aciuați prin Primărie la pachet cu omul tramvai, dottore Gabriel Pleșa, astfel că încep să se încingă spiritele și să se aprindă orgoliile.

Alaltăieri, de Valentine’s Day, la PNL Alba Iulia a avut loc un fel de ședință – festivă?! – a organizației de femei, unde a participat și Gabriel Pleșa. Ce ți-e și politica asta… Parcă era mai ieri când Pleșa, de la USR, le porcăia pe doamnele consilier local din partea PNL, că nu îi votau bălăriile de proiecte, le făcea cu ou și oțet, iar acum le explică la cât e ceasul, le conduce ședințele și le pune la treabă, în folosul partidului și, desigur, al candidatului.

Oficial, omul e încă membru USR, că nu se poate înscrie în PNL, că și-ar pierde mandatul, legal, însă nu-i ca și când legea a contat sau contează pentru euglenele politice. Ei bine, la ședința asta, Pleșa i-ar fi dus cu el și pe Lucian Morgovan, sisi-managerul, dar și pe Flaviu Buta, consilierul personal. Că ăștia doi ar urma să se ocupe de campania lui Pleșa – lol – la PNL Alba Iulia. Păi, dacă ai ajuns city-manager, fără ca nimic din experiența profesională să te recomande pentru așa ceva, doar că a vrut pixul lui Pleșa, de ce n-ai putea să te ocupi și de campanie? Sau dacă ai ajuns purtător de cuvânt al Primăriei, cu ZERO experiență în domeniu, de ce să nu poți coordona și o campanie? Până la urmă nu-i ca și când ai cine știe ce de făcut prin primărie, deci ai timp de politică.

Însă chestia asta l-a enervat rău, zic niște păsărele, pe un alt preferat al profesorului asociat universitar inginer doctor în sociologie, Gabriel Pleșa, anume pe consilierul personal și viitor director de direcție, Claudiu Nemeș. Omul e supi rău de tot și s-ar fi plâns în stânga și dreapta că nu e ok să nu fie dus și el la astfel de întâlniri, că doar el poate și trebuie să participe la ședințe, să fie implicat și să i se dea responsabilități mari. Omul fiind, în mintea lui, un fel de guru electoral.

Or, sigur că e normal ca apele să se agite și e chiar amuzant să privești, din afară, cum se înching spiritele. Până la urmă, trecerea găștii Pleșa la PNL înseamnă și că ciolanul trebuie împărțit cu gașca noului partid, ceea ce înseamnă mai puțină cărniță pentru yesmenii ajunși în Primărie cu tramvaiul.

Cel mai mișto e însă faptul că, în timp ce șoriceii bugetofagi se agită să prindă un loc cât mai aproape de tramvaiul domnului profesor universitar asociat doctor în sociologie inginer Codru Gabriel Pleșa, la orizont începe să se vadă tancul electoral, refuzat la export, Mircea Hava. Care Mircea Hava, cu cât are șanse mai mici să prindă încă un mandat de europarlamentar, cu atât are șanse mai mari să candideze la Primărie. Iar șanse să prindă un nou mandat la Bruxelles are cam zero.

4.2 5 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile