Exceptîndu-i pe angajații Primăriei, sau pe afaceriștii lipiți de ei, care trăiesc într-o realitate paralelă adevărului, e cvasi-cunoscut faptul că toată Cetatea Alba Carolina, odată renovată, a fost împărțită bucată cu bucată, concesionată și închiriată unor șmecheri legați mai mult sau mai puțin de șefii din Primăria Alba Iulia ori partid.
It’s a fucking fact, cum s-ar zice în spaniolă. Și, desigur, avem o întreagă listă de texte cu care să susținem treaba asta, publicate în ultimii ani.
E la fel de bine știu că există niște biznișmenari care au prioritate, care-s preferații, și că, pentru a putea dezvolta orice afacere acolo, cît de mică, trebuie să îndeplinești cîteva condiții, cum ar fi să „ai pe cineva” în Primărie, să ai „spate” cum se zice pe stradă sau, eventual, să ai un biznis suficient de mic încît să nu-i deranjeze pe marii afaceristani ai zonei, dar care să dea, per total, un parfum de corectitudine la tot ceea ce se întîmplă acolo. Cu toate că, indiferent cît de mic e biznisul, parandărătul nu-i o chestie care să nu poată apărea ca și condiție, fie că e vorba de cîteva plăcinte pe care un semi-ales le ia, regulat, și uită la fel de regulat să le plătească, fie că vorbim de alte forme de mici atenții. Ăsta e sistemul, și funcționează!
Așadar, să vă zicem cîteva povești drăguțe despre spațiile alea publice din „Parcul Sărbătorilor de Iarnă”, cele închiriate sezonier
Patinoarul. Ei, povestea patinoarului ăsta e extrem de veche și e o mizerie economică ce nu pare să dispară curînd. De fapt, am mai scris noi despre asta aici. Sau aici. Faza e așa, în loc să le ia bani ălora cu patinoarul, chirie pe spațiu gen, că fac ăia afacere acolo, Primăria le dă bani. Da mă! Le dă bani ca ăia să facă biznis în Cetate, i shit you not. Bașca, acum s-a mai născut și o problemă, cu curentul. Să vedeți prostie. Primăria le dă și curent celor cu afaceri acolo. Și, pentru că ăia toți – în special patinoarul – consumă mult, iar tensiunea nu era suficientă – au ajuns de, ca să poată îngheța patinoarul, să trebuiască să le taie curentul la Universitate. Și, apoi, să nu mai aibă nici ăia cu crișmele-căsuță curent. Adică, era ori una, ori alta. Oricum, problema se va rezolva zilele astea, că s-a vorbit la Electrica și le mai bagă niște curent pe țeavă. Că deh, doar are Primăria bani să plătească.
Ei bine, afaceristul cu patinoarul, cel care deține firma New Mimiland SRL – uite-l băi în poză cît de om de afaceri e el! – se numește Ricardo Vargas (așa își zice el pe facebook). Omul e un sîrb la origine, pripășit prin părțile locului, unde s-a combinat cu o tipă de pe la Curtea de Conturi – care era și la PD – și uite așa s-a lipit la nomenclatura orașului. Și de atunci tot primește contracte pe bandă rulantă, fie că vorbim de patinoar, fie că vorbim de mizeriile alea de „parc de distracții”, cu tiribombe și ringhișpil, care arată ca un avorton al parcului de distracții de la Costinești, 1978.
Acum, ce-i drept, s-a ajuns de ăstora din Primăria Alba Iulia le face un fel de „favoare”, că le ia doar vreo 5.000 de euro anul ăsta pentru patinoar. Asta în timp ce la Sebeș îl prăjește pe Dorel Nistor – mă rog, pe fraierii plătitori de taxe de acolo – cu de vreo 4 ori mai mult, Sebeșul bugetînd pentru patinoar vreo 130.000 de lei. Hă hă hă (asta în condițiile în care au dat deja 2 milioane de euro pentru renovarea parcului, care trebuia să aibă și patinoar artificial, însă plua lucrări terminate la timp, deci să vină Ricardo Vargas cu New Mimilandul lui.
Crișmele și buticurile din colibele de lemn. După cum ați observat probabil – sau dacă nu, puteți vedea în pozele de mai jos – superbul parc e dotat cu crișme-cabană și buticuri colibă de lemn, care, împreună cu mizeriile de tiribombe, formează un sublim kitsch, un nouveau-căcat-art cum numai ochiul de artist al funcționarului din alba poate concepe. Ei, fiți atenți.
Pe data de 28 noiembrie se organziează o „licitație”, la sediul Serviciului Domenii Publice, pentru închirierea respectivelor cabane și crișme. Nimeni nu știe de licitație, că nu se publică nicăieri, cu excepția celor „aleși”. Se mai dau telefoane, se anunță unul pe altul și, pînă la urmă, se adună cine trebuie. Adică ăia mari, care sînt nelipsiți, plus niște mărunței care sperau la căsuțele alea mici. Cabanele mari, alea cu spațiu de servire în interior, erau „rezervate” de aceiași oameni de casă ai Primăriei. Adică, era cît se poate de clar că Iri Gruian sau Tanti Mena – ăia cu terasele de la statuia lui Mihai Viteazul vor „cîștiga licitația”. Din nou, hăhăhă. Nimic nou sub soare aici. Și, pînă la urmă se face „licitația”. Mai multe spații decît ofertanți, să fie bine, să nu fie ceartă. Toată lumea e mulțumită. Se dau spațiile la prețul de pornire, adică 2 lei / mp / zi, sau 1leu / mp / zi dacă e căsuța ta, nu de la Primărie. Suuuper! Toată lumea e fericită. Se stabilește că fiecare licitează cîte un spațiu și că, cei care au „cîștigat” unul, mai pot lua un al doilea doar dacă mai rămîn libere. Zis și făcut. Din nou, toată lumea e HAPPY. Iri Gruian și Tanti Mena își iau spațiile lor, în care stau de ani de zile, și restul care cum prinde. Evident, nu se dau hîrtii, nu se semnează contracte și nimic. Rămîne să se rezolve asta, cu actele, mai tîrziu. Nici nu se cere vreo plată în avans, că și asta se va fi rezolvat mai tîrziu, cînd se va merge cu contractele. Oricum, toată lumea e happy, s-au înțeles, e super bine și frumos. Blat, mai ceva la prăjiturile de casă. Sau consens, gen. Hăhă!
O tipă cu o mică firmă ia în chirie o căsuță din lemn, de 9mp, chiar lîngă intrarea în patinoar. De la „licitația” organizată pe 28 noiembrie și pînă la ziua de începere, 8 decembrie, înainte să pornească Voicu Paul luminuțele la Parcul Sărbătorilor, să se tragă în poze ca o veritabilă vedetă, fiecare dintre comercianți trebuia să-și ia în primire spațiul.
Tipa cu mica firmă se duce, după cîteva zile acolo, însă, țaca-paca, surpriză. Iri Gruian se urcase deja în căsuța închiriată de ea. Că ce să vezi, s-a mișcat prea lent, că așa și pe dincolo. Tipa sună la Primărie, la Servciul domenii publice, la cine mai știe. Băi, nu e ok dacă ăla a intrat pe spațiul închiriat de tine, i se spune. Stai că rezolvăm. Atît că ăla este nimeni altul decît Iri Gruian, un fel de ultimă mare goangă a chiriilor din cetate, din lanțul de șmenauți conectați la Primărie – vă explic mai jos și alte chestii. Deh, Iri beibi, IRI! Iar Iri Gruia ăsta pare că se comportă cu spațiile publice la fel cum se comporta Irinel Columbeanu cu gagicile care avea de două ori înălțimea și o treime din vîrsta lui. Omul a intrat în căsuța aia, că mna, de ce nu? Dacă merge, merge.
Fata cu firma care cîștigase spațiul face scandal. Se dau telefoane, se sună viceprimari, se sună la Bruxelles, se caută soluție. Soluție tati, fiți atenți.
Băi, Iri al nostru, sanchi își băgase marfa în căsuță deja. FĂRĂ vreun act la mînă! Așa, pe mușchiul lui de prietenar al șefilor din Primărie. Și, dacă tot și-a băgat marfa, păi hai să facem să fie bine. Hai să mutăm o altă căsuță, de mai departe, lîngă căsuța asta, și să se bage fata cu firma ei în ea. Că mna, dacă nu s-a mișcat cu talent, ce contează că a închiriat ceva și primește altceva? Important e să fie Iri fericit!
Se adună într-o zi acolo reprezentanți ai administrației, lume, toți afaceriștii. Nici o altă căsuță nu era deschisă, dar în asta se băgase deja Iri. Bravo băi. Reprezentantul firmei care închiriase căsuța nu acceptă varianta propusă – gen să-l lase pe Iri în căsuța închiriată de ei, chiar la intrare în patinoar, și ei să se mute în alta care va fi fost mutată undeva lîngă.
Nu vrea, să sugă contractul! Ce, e după ea? Raul Tudorașcu, zic și „mîna lungă a lui Paul Voicu” e acolo, la fața locului. Dă ordine că să se facă așa cum trebuie. Adică așa cum vrea Iri Gruian. Deh, Iri Gruian e un amic și, mai important, e prieten cu Paul Voicu. Deci, facem să fie bine, să nu fie rău, dar mai ales să fie bine la Iri.
Evident, ăștia cu firma mică nu-s de acord și pînă la urmă renunță la contractul de chirie. Nu vor scandal, iar Iri & Familia din Primărie nu-s oameni cu care să te cerți aiurea. Că mna, sînt macho bile! Cei mai cei! Și uite așa, rămîne cum a vrut mușchiul lui Iri Gruian! Felicitări boss, ești cel mai bosulică, să moară regula de ciudă!
Cum dracu de nu există încă manele despre acest Iri Gruian?
Totuși, de ce naiba a insistat omul pentru cutia aia? Numai ca să vîndă niște aripioare de pui? Oricum avea deja un spațiu mult mai mare. Nu era, în materie de bani, nici o pierdere pentru el, dacă i-ar fi lăsat pe amărîții ăia cu firma lor să ia cutia pe care o închiriaseră. Dar nu. Nu băi, nu și nu. A fost, probabil, un fel de încordare a mușchilor, să vadă toți micii afaceriști cine e el, Iri Gruian, ză big afacerist, șefu’ la Primărie, cum ar zice un manelist. Bravă boss! Ești cel mai ciumeg de pe o rază de 10 km rotunzi.
Povestea teraselor. Iri & Mena și contractele
Ca să înțelegeți puțin această flexare de mușchi, să vă mai povestim cîte ceva, chestii de istorie deja. Doamna Mena, soția lui Tinu Mateș, redactor șef adjunct la Ziarul Unirea. Cum adică ce e aia Ziarul Unirea? Ce, voi n-ați primit niciodată slănină ambalată în ziar? Eh. Doamna Mena e în domeniul ăsta, al comerțului cu băuturi și crișmăritului de hăăăt, o căruță de ani. Oamenii dețineau ceea ce se numea „La trei placaje”, undeva în fața Catedralei Catolice, încă dinainte să se renoveze Cetatea. Aveau acolo concesionat un spațiu pe care l-au tot extins și extins, pînă au făcut o crișmă serioasă. Care crișmă a fost distrusă cînd s-a renovat cetatea. Bine, oamenii au fost despăgubiți, normal, le-a dat Primăria vreo 140.000 de euro. După care le-a și închiriat spații prin Cetate – alde Mira Summer Club – terasa aia de maneliști, pastilați și fumați din șanțuri – și apoi una din cele două crișme/terase de la statuia lui Mihai Viteazul. Doamna Mena este, bineînțeles, amică cu Primăria – nu doar că e soțul la ziarul ambalaj, unde era Hava ridicat în slăvi – dar chiar ea, doamna, e amică cu Havana.
Pe de altă parte, Iri Gruian e un personaj relativ nou în povestea asta a spațiilor și combinațiilor. Și, bineînțeles, e în gașca Voicu Paul – Raul Tudorașcu. Omul și-a început biznisurile cu o căruță, apoi s-a extins, apoi a luat și spațiul din șanțuri – pe care, dacă e să dai crezare trompetelor din Primărie, nu l-a vrut băi nimeni altcineva, n-a vrut să investească – unde e acum Czech In. Care altfel e o crișmă care arată bine. Și, evident, de cîțiva ani ia și spații în Piața Cetății, alături de Mena.
De fapt, povestea cu terasele, că aici voiam să ajung, e cam așa. Cînd le-au expirat contractele, anul ăsta, s-a organizat o nouă licitație. La care, surpriză surpriză, n-au mers doar ei doi, Iri și Mena – cum era tradiția – ci a mai mers un domn afacerist, tipul care are Blue Hours. Și s-a licitat pînă la ajuns la prețul pieței. Adică 7.000 de euro pe lună pentru nenea Iri și 6.300 de euro pe lună pentru tanti Mena. Ce-i drept, e sezonier, nu pe tot anul. Boon, frumos. Așa a dictat piața, cererea și oferta. Ete plua! Păi ce, de-aia am murit noi la revoluție, să avem piață liberă, cere și ofertă, licitații corecte? Haideți pa!
Nici Iri și nici Mena nu și-au plătit chiriile inițial. Practic, și-au bătut plua de ea licitație și n-au plătit. Le-au fost anulate contractele. Cum era normal. Numai că, după ce le-au anulat, au făcut tot ei, pe alte firme, la înțelegere cu șefimea Primăriei, alte contracte, noi, în valoare de cîte 500 de euro pe lună. Da mă! Așa merge treaba! De ce să dai 7.000 sau 6.300 pe lună cînd poți da cîte 500. Ce contează că orașul pierde 100.000 de euro anual din combinația asta? Ei, lasă, că are bani orașul. Important e să fie feiricți Iri și Mena, să fie bucurie la prieteni, fericire, să fie bine, ca să nu fie rău.
(Later Edit: Între timp am discutat cu doamna Mena, care ne-a asigurat că suma de 26.000 de euro, echivalentul chiriei pentru cele 4 luni de contract – de după licitație și pînă la anularea contactului de 6.300 de euro, după care s-a semnat contactul de 500 de euro – 600 de euro, mai exact – a fost plătită de firma cu care dînsa a cîștigat inițial prima licitație. Prin urmare, datele primite de la Primărie sînt, să zicem, eronate. Sau, după ce vom primi de la doamna Mena și dovada plății, o să zicem și mai clar că sînt minciuni ale Primăriei. Ceea ce, deh, nimic nou sub soare.)
Acum, ce-i drept, Iri și-a achitat pînă la urmă chiria pentru lunile alea, după ce s-a anulat contractul și s-a semnat cel nou, respectiv vreo 21.000 de euro. Mena însă nici în zi de azi, din ce date avem noi de la Primărie, nu a achitat nimic din banii ăia. Numai că, hello, băieții se joacă pe alte firme, deci n-are cine ce să le facă. Și-apoi, de ce le-ar face mă? Păi nu sînt ei prietenii șefilor din Primărie?
Nu s-a dus el, Raul Tudorașcu, mîna lungă a dreptății lui Voicu Paul, să micționeze pe rezultatul „licitației”, pe înțelegerea avută de mica afaceristă cu Primăria, pentru cutia aia mică pe care o voia Iri? Iar dacă Iri vrea, Voicu și Tudorașcu se execută. Păi nu Iri se duce să sponsozireze chermezele de partid la care Voicu și Tudorașcu se dau rotunzi?
Ei, uite, cam asta e România normală. Ăștia pediștii mascați în liberali, care conduc orașul. Ce mai, spiritul sărbătorilor tati! Să fie bine, ca să nu fie rău, că binele înfrînge!
