Informația cum că Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud este plin, că unitatea medicală este ocupată în totalitate cu pacienți Covid-19, a creat panică. Comunicarea publicată pe pagina de socializare a spitalului a fost preluată fără a fi actualizată.
”În spațiul public a apărut azi informația cu privire la ocuparea totală a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud. Precizăm că la ora actuală această unitate sanitară dispune de 30 de locuri libere destinate Covid-19. Cel mai probabil este o greșeală a responsabilului cu comunicarea pe site-ul instituției, greșeală ce urmează a fi corectată”, a declarat Alexandru Sinea, directorul executiv DSP Alba.
Contactat telefonic directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, dr. Virginia Gomboș, ne-a precizat că este vorba despre o informație veche ce urmează a fi actualizată. Directorul medical dr. Gomboș ne-a mai declarat că ”nu este actualizată postarea, este o informație din data de 28 iulie. În momentul de față avem 32 de paturi libere și doar 18 pacienți internați. Bolnavii spitalizați prezintă forme medii și ușoare. Am făcut o mulțime de externări din 28 iulie și până în prezent. Am avut 50 de internați și am eliberat 32 de paturi. O să actualizăm această informație”.
”La acest moment sunt 90 de locuri libere din totalul de 203 paturi destinate bolnavilor internați în spitalele suport Covid-19 din județul Alba. Cifrele sunt zilnic în dinamică datorita internărilor sau externărilor”, a mai declarat Alexandru Sinea.