Ședința ordinară a Colegiului Prefectural al Județului Alba

Astăzi, 30 martie 2026, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a condus ședința ordinară a Colegiului Prefectural, în cadrul căreia au fost analizate principalele activități și rezultate ale unor instituții din județ, din domeniul siguranței publice, ocupării forței de muncă, relațiilor de muncă și protecției sociale. 
În cadrul ședinței au fost prezentate date relevante privind activitatea IPJ Alba, unde indicatorii de siguranță publică au înregistrat o evoluție pozitivă în anul 2025, cu o scădere de 7,5% a infracționalității judiciare și de 12,6% a infracționalității stradale. Totodată, polițiștii au intervenit la 1.597 de cazuri de violență domestică, au gestionat 22.863 de apeluri prin 112 și au aplicat peste 30.000 de sancțiuni contravenționale. 
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a raportat că, din obiectivul de 6.300 de persoane încadrate în muncă, au fost ocupate 4.979 de persoane, iar aproape 10.000 de persoane au beneficiat de servicii de mediere și consiliere profesională. De asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a desfășurat 1.265 de controale și a aplicat sancțiuni în valoare de peste 2,9 milioane de lei, în cadrul acțiunilor de combatere a muncii nedeclarate și de verificare a respectării legislației muncii. 
Tot în cadrul ședinței a fost analizată și activitatea AJPIS Alba, instituție care a gestionat în anul 2025 plăți importante pentru alocații, indemnizații, venit minim de incluziune și sprijin pentru persoanele cu dizabilități, pentru zeci de mii de beneficiari din județ. 
În intervenția sa, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a subliniat importanța eficientizării activității instituțiilor publice, a unei mai bune gestionări a resurselor și a unei relații cât mai bune cu cetățenii, insistând totodată asupra abordării proactive a problemelor administrative și a unei comunicări mai eficiente în interes public. 
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile