Ședința Colegiului Prefectural al Județului Alba – principalele teme și măsuri analizate

Astăzi, 24 septembrie 2026, a avut loc ședința ordinară a Colegiului Prefectural al Județului Alba, prezidată de prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, cu participarea subprefectului județului Alba, domnul Andrei Vincze, a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate și a reprezentanților instituțiilor publice din județ.
Pe ordinea de zi s-au aflat activitatea de inspecție și control în domeniul transportului rutier, verificarea în trafic a vehiculelor, situația unităților de învățământ la începutul anului școlar 2026–2027 și activitatea Serviciului Județean de Metrologie Legală Alba. În cadrul secțiunii „Diverse” au fost analizate, de asemenea, mai multe teme de interes județean privind agricultura, infrastructura rutieră, cadastrul, proiectele finanțate prin PNRR, ordinea publică și pregătirea pentru situații de urgență.
La primul punct al ordinii de zi, domnul Sorinel Nagyi, inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial nr. 4 al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, a prezentat sinteza activității desfășurate în perioada 2025–2026.
În această perioadă, la sediile operatorilor de transport au fost efectuate 238 de controale, alături de 141 de verificări la școlile de șoferi, 19 la intermediari și 11 în autogări, fiind aplicate 102 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 566.400 de lei. În cazul celor 16 furnizori și beneficiari de mărfuri divizibile controlați au fost constatate 13 contravenții, valoarea sancțiunilor fiind de 105.000 de lei.
În trafic au fost organizate 663 de acțiuni de control, în cadrul cărora au fost verificate 3.066 de autovehicule. Acțiunile s-au concretizat în 620 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.428.500 de lei. Astfel, în perioada de raportare 2025–2026 au fost aplicate, în total, 722 de sancțiuni contravenționale, valoarea însumată a acestora fiind de 2.994.900 de lei.
Activitatea ISCTR urmărește respectarea reglementărilor naționale și internaționale în domeniul transportului rutier, cu accent pe siguranța rutieră, starea tehnică a vehiculelor, respectarea maselor și dimensiunilor maxime admise, achitarea tarifelor de utilizare a drumurilor și respectarea timpilor de conducere și de odihnă.
În continuarea ședinței, domnul Nicolae Rîșteiu, șeful Reprezentanței Registrului Auto Român Alba, a prezentat activitatea instituției din primele șase luni ale anului 2026.
În această perioadă, RAR Alba a realizat 7.749 de prestații tehnice și administrative, dintre care 4.728 de eliberări de cărți de identitate a vehiculului, 1.184 de operațiuni pentru redobândirea certificatelor de înmatriculare – 840 ca urmare a lipsei ITP și 344 pentru defecțiuni tehnice – și 660 de omologări individuale.
Au mai fost efectuate 368 de inspecții tehnice periodice, 254 de înlocuiri sau duplicate de cărți de identitate a vehiculelor, 209 agreări pentru autovehicule utilizate în regim de taxi, 119 modificări în CIV și 101 certificări ale autenticității vehiculelor. Totodată, au fost clasificate pe categorii 61 de autobuze și microbuze, au fost agreate 23 de vehicule destinate transportului de mărfuri periculoase și 20 de autovehicule utilizate de școlile de șoferi.
Un aspect important al activității RAR Alba îl reprezintă deplasările autolaboratorului în localitățile județului, în sprijinul fermierilor și al deținătorilor de tractoare agricole, forestiere și utilaje autopropulsate. În colaborare cu Instituția Prefectului – Județul Alba și autoritățile administrației publice locale, au fost efectuate 112 prestații în teren pentru eliberarea documentelor necesare înmatriculării sau înregistrării, precum și 203 inspecții tehnice periodice.
Prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a solicitat informații privind continuarea acestor acțiuni, iar domnul Nicolae Rîșteiu a precizat că, în cursul săptămânii viitoare, autolaboratorul va fi prezent în localități din zona Munților Apuseni. Ulterior, vor fi reluate consultările cu administrațiile publice locale pentru stabilirea următoarelor deplasări, în funcție de solicitările existente.
În ceea ce privește activitatea ISCTR, prefectul județului Alba a solicitat optimizarea comunicării și cooperării operaționale în cadrul echipelor mixte constituite împreună cu instituțiile partenere, astfel încât acțiunile comune să se desfășoare cât mai eficient, iar timpii de răspuns să fie reduși.
La următorul punct al ordinii de zi, domnul Cornel Stelian Sandu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Alba, a prezentat concluziile inspecției tematice privind pregătirea unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2026–2027.
Verificările s-au desfășurat în perioada 25 august – 8 septembrie 2026, prin intermediul unei comisii mixte formate din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, Inspectoratului Școlar Județean Alba și Direcției de Sănătate Publică Alba.
În cadrul acțiunilor au fost urmărite deținerea autorizațiilor sanitare, asigurarea asistenței medicale, efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, existența produselor biocide, efectuarea controalelor medicale ale personalului și starea spațiilor destinate activităților școlare și recreative.
În urma verificărilor, două unități de învățământ nu dețin autorizație sanitară de funcționare: Grădinița cu Program Normal Răchita, comuna Săsciori, care funcționează în module de tip container și pentru care au fost demarate procedurile de autorizare după amenajarea unor noi grupuri sanitare, respectiv Grădinița cu Program Normal Cunța, comuna Șpring, aflată în reabilitare completă, copiii fiind relocați.
Comisia a formulat, acolo unde situația a impus-o, recomandări și măsuri privind asigurarea condițiilor de igienă, iluminatul natural, securizarea ferestrelor situate la etaj, dotarea grupurilor sanitare și delimitarea corespunzătoare a zonelor în care se execută lucrări.
La nivelul județului sunt 11 unități de învățământ aflate în procese de reabilitare, renovare sau extindere, unele dintre investiții fiind finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Pentru desfășurarea procesului educațional au fost necesare, în anumite situații, relocări temporare ale elevilor sau modificări ale programului școlar.
În continuare, doamna Ileana Botoga, expert metrolog, a prezentat rezultatele activității Serviciului Județean de Metrologie Legală Alba în primele opt luni ale anului 2026.
În perioada analizată, instituția a realizat venituri de 283.174 de lei, cu 5% peste nivelul planificat și peste cel înregistrat în perioada similară a anului precedent. Au fost întocmite 14 procese-verbale de supraveghere, fiind testate 274 de mijloace de măsurare. Totodată, au fost realizate 117 etalonări, 1.450 de verificări metrologice și verificarea tehnică a 21 de mijloace de joc.
În cadrul secțiunii „Diverse”, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a deschis dezbaterile asupra materialelor prezentate și a altor teme de interes pentru județ.
Doamna Doina Vasiu, director în cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Alba, a prezentat dificultățile întâmpinate de specialiști în procesul de evaluare a pagubelor produse de fauna cinegetică pe suprafețele de pășune, în condițiile în care actualul cadru legislativ nu prevede acordarea de despăgubiri pentru aceste terenuri. În acest sens, au fost transmise ministerului de resort propuneri de modificare a legislației.
Reprezentantul Gărzii Forestiere a arătat, la rândul său, că nu există, în prezent, o metodologie națională aprobată pentru evaluarea și calcularea acestor pagube pe suprafețele de pășune.
În urma problemelor prezentate, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a stabilit organizarea, în cursul săptămânii viitoare, la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba, a unei ședințe de lucru dedicate sectorului agricol și forestier, cu participarea instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru analizarea situațiilor semnalate și identificarea unor soluții concrete.
Doamna Doina Vasiu a evidențiat, totodată, producțiile foarte bune înregistrate în acest an la culturile de cereale și floarea-soarelui.
Domnul Cătălin Olariu, directorul Centrului Județean APIA Alba, a informat că verificările aferente eșantioanelor de control sunt realizate într-o proporție ridicată și se apropie de finalizare. Totodată, două echipe din cadrul APIA Alba au fost detașate temporar pentru sprijinirea activității Centrului Județean Bihor.
Doamna Cornelia Baba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, a informat că lucrările de modernizare a infrastructurii hardware și de actualizare a aplicației ETERA sunt programate să fie finalizate la data de 6 octombrie 2026, moment de la care sistemul urmează să fie complet operațional pentru eliberarea online a extraselor de carte funciară. De asemenea, specialiști din cadrul OCPI Alba sprijină, prin delegare, activitatea oficiilor teritoriale din județele Covasna, Bihor și Ilfov.
La solicitarea prefectului județului Alba, reprezentantul Secției Drumuri Naționale Alba, a prezentat situația actualizată a lucrărilor desfășurate pe rețeaua de drumuri naționale. Pe DN75, în zonele Albac, Abrud și Horea, lucrările continuă în ritmul stabilit. La Teiuș pe DN14B, recepția lucrărilor este programată pentru săptămâna viitoare, iar la podul de la Cărpiniș se finalizează amenajarea rigolei de scurgere pe partea dreaptă, recepția fiind prevăzută pentru luna următoare. În ceea ce privește podul de la Unirea, finanțarea este asigurată, iar în prezent se află în analiză soluția tehnică propusă de constructor.
Prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a transmis felicitări conducerii și personalului instituțiilor implicate – Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția de Sănătate Publică Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba și APIA Alba – pentru mobilizarea și colaborarea cu unitățile administrativ-teritoriale în vederea finalizării proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin efortul comun al instituțiilor implicate, proiectele vizate au fost recepționate în termen, iar procesele-verbale aferente au fost încărcate pe platforma dedicată până la termenul-limită de 31 august 2026.
Domnul comisar-șef de poliție Constantin Ilea, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a prezentat măsurile adoptate odată cu începerea anului școlar pentru prevenirea violenței în mediul școlar și intensificarea patrulării în zona unităților de învățământ. În această săptămână se desfășoară activitățile din cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, cu acțiuni dedicate prevenirii violenței domestice, a infracțiunilor contra patrimoniului și a fraudelor din mediul online, cu o atenție deosebită acordată categoriilor vulnerabile. Totodată, în perioada următoare vor fi efectuate verificări privind stocurile de materiale antiderapante pregătite de administratorii drumurilor pentru sezonul rece.
Domnul colonel Tudor-Gheorghe Pașca, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, a precizat că situația operativă din perspectiva ordinii publice se menține stabilă, în această perioadă fiind înregistrată o reducere a numărului manifestărilor publice desfășurate în spații deschise.
Domnul colonel Ovidiu Costea, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba, a adresat reprezentanților instituțiilor publice invitația de a participa la programele de instruire în domeniul acordării primului ajutor și a anunțat organizarea, în data de 30 octombrie 2026, a unui amplu exercițiu de comandament, cu participare interinstituțională.
În încheiere, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a subliniat importanța transparenței instituționale și a unei comunicări publice constante, bazate pe informații și date concrete privind activitatea instituțiilor din județ. În acest context, domnia sa a anunțat că, în cursul săptămânii viitoare, la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba va fi organizată o conferință de presă cu participarea conducerilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba și Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba.
Totodată, prefectul județului Alba a subliniat importanța participării constante a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate la ședințele Colegiului Prefectural și a colaborării permanente între instituții, astfel încât problemele semnalate la nivelul județului să fie analizate în mod coordonat, iar măsurile necesare să fie adoptate în sprijinul cetățenilor.
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate