Cînd vine vorba despre liderul liberal Teodor Atanasiu nu există “nu pot”. Există doar nepot. Sau, în cazul de față, nepoată. Luminița Laura Gliga, că despre ea o să vorbim în textul ăsta, e un fel de jună liberală pe care, exact pe dos față de cazul Domnului Goe, liderul liberal a trimis-o șefă la Alba Iulia, ca să nu mai rămînă repetentă și data viitoare cînd ajunge la București. Dar să începem cu ce se întîmplă acum.
După un post fierbinte la București, ceva călduț la Alba
Luminița Gliga este pe cale să devină director adjunct al APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) Alba, instituție ce împarte fondurile europene destinate agriculturii, după ce în urmă cu cîteva zile a promovat cu brio concursul organizat de ANFP (Agenția Națională a Funcționarilor Publici). Complet întîmplător, Luminița a fost singura care s-a înscris la concursul în cauză.
Luminița și-a petrecut ultimii ani în cadrul APIA, unde, pentru că PNL-ul nu era la putere, a ocupat doar o amărîtă de funcție de “consilier asistent”, remunerată cu puțin peste 13.500 RON anual, conform propriei declarații de avere. Asta pînă în 2012, cînd a fost promovată în funcția de Șef Serviciu IT. Dacă ne uităm pe ultima declarație de avere a Luminiței am putea zice că sărmana făptură abia dacă se descurcă decent. Adică, un teren, o casă în construcție, două mașini (din care una o dacie), datorii la bancă și un soț șomer. Greu, nu? Ce-i drept, ultima declarație e din 2012, așa că cine știe unde a ajuns soțul, Rareș Adrian, între timp? Că doar în 2010 era agent de turism la SFT – CFR SA București (Societatea Feroviară de Turism a CFR) și director executiv la Hanul Sf. Gheorghe SRL Alba Iulia. Care e legătura cu SFT – CFR SA București, vă zicem ceva mai jos. Tot prin 2010, Luminița se mai ocupa și de Contact Media SRL Alba Iulia, firmă deținută de un prieten fotograf al unchiului Teodor, și încasa indemnizație de creștere a copilului.
Toate astea se întîmplau însă după perioada de glorie petrecută la București, în fruntea SFT – CFR SA București. Mai exact, pe vremea cînd Teodor Atanasiu, unchiul, era deputat și retrogradat din postul de Ministru al Apărării în cel de șef al AVAS (Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului), Luminița a fost numită, în 9 septembrie 2007, în postul de administrator Director General al STF – CFR SA. Asta după ce postul fusese ocupat în prealabil, din februarie 2005, de Monica Bărbulețiu, soția lui Tiberiu Bărbulețiu, fost europarlamentar și amic/coleg de fotbal/prieten la cataramă cu Teodor Atanasiu.
Cu toate că a fost relativ scurtă, perioada de șefie a Luminiței Gliga a lăsat urme destul de adînci în patrimoniul SFT – CFR SA. Mai exact, în mandatul Luminiței patrimoniul societății s-a ușurat de o sumedenie de imobile.
Afacerea Astoria și patrimoniul SFT – CFR
SFT avea un hotel chiar lîngă Gara de Nord. Avea. În iunie 2008 acesta a fost vîndut la licitație. În fapt, hotelul a fost executat silit în baza unei datorii nesemnificative, datorie pe care instituția condusă de Luminița Gliga a evitat cu obstinație să o plătească. Era vorba, la data aceea, de puțin peste 700.000 RON, datorie către o casă de avocatură, sumă ce ar fi putut fi plătită din vînzarea unor mașini sau utilaje. Dar, ce să vezi, pentru acoperirea datoriei a fost ales să fie executat hotelul. S-au făcut actele și acesta era pregătit pentru licitație cu suma de 4.690.000 RON. Între timp, însă, SFT s-a făcut că se opune executării și a înaintat o acțiune în instanță. Dar, ce să vezi, au uitat să plătească o cauțiune de 19.000 RON și, prin urmare, nu s-au mai putut apăra în instanță împotriva executării. Că doar bani erau. Adică, SFT ar fi trebuit să plătească cei nici 5.000 de euro în termen de aproape două săptămîni, la finele lui martie 2008, la nici o lună după ce cumpăraseră niște mașini de aproape 100.000 de euro, printre care și un Audi A8, pentru conducere.
Combinația cu licitația hotelului executat silit a sifonat însă, așa că în loc să fie cumpărat cu 4,6 milioane, a fost cumpărat cu ceva mai bine de 9 milioane. Care, fie vorba între noi, era oricum o pleașcă, pentru anul 2008 și pentru un ditai hotelul.
Pe lîngă acest bussiness de real turism ceferist, SFT a mai repetat schema și cu mai multe clădiri și terenuri de prin Snagov ( cîteva vile, trei restaurante, vilă cu piscină, etc) sau Predeal. De altfel, schema de prăduire nu a fost inventată în 2008, ci doar folosită cu succes și atunci. Adică, nu vinzi bunurile firmei pe față. Faci o datorie față de cineva, apoi te ferești să o plătești și te lași executat silit. Dar, totuși, te opui executării silite, așa, în sistem regizat. După care pierzi procesul în favoarea cui aveai datoria, că așa trebuie.
După toate aventurile astea, dar mai ales din cauză că s-a schimbat puterea, Luminița Gliga a fost dată afară. Că, deh, cei de la PDL-PSD trebuiau să-și monteze oamenii lor. Rămasă fără job și cu unchiul în opoziție, Luminița a venit acasă. Nu înainte să dea în judecată SFT-CFR, pe motiv că fusese dată afară, în condițiile în care ea ar fi avut mandat pînă în 2011. Bașca, a chiar cîștigat procesul în primă fază și era gata să încaseze vreo 100.000 RON. Procesul a avut însă și recurs iar ultima sentință a Curții de Apel București, din 16 februarie 2011, zice, pe scurt, că “respinge apelul formulat de apelantă” și “admite apelul formulat de apelanta SFT – CFR SA. Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pîrîtei la plata către reclamantă a sumei de 72.000 lei cu titlu de despăgubiri și respinge capătul de cerere privind obligarea pîrîtei la plata cheltuielilor de judecată. Menţine celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Obligă apelanta – reclamantă la plata către apelantul – pîrît a sumei de 1.344 lei cheltuieli de judecată reprezentînd taxă de timbru în apel”. Cu alte cuvinte, Luminița a rămas și fără banii pentru perioada în care nu a fost șef al SFT, dar pe care spera să-i încaseze.
Dar, nicio problemă. În curînd are să fie director adjunct al APIA Alba și are să controleze tot ce înseamnă fonduri europene pentru agricultură. Or, dacă nici acolo nu e o pîine bună de mîncat, unde mai e?
P.S. Să nu uităm, și poate nu uită nici ea să-și treacă în declarația de avere, de anul acesta Luminița Gliga e și membru în Consiliul de Administrație al SC Drumuri și Poduri Locale SA Alba Iulia. Post pe care l-a obținut în baza faptului că o recomandă vocea și talenul.