Scandalagiu la 20 de ani. Un tânăr a fost reținut de polițiștii din Blaj

Polițiștii din Blaj au reținut un tânăr care este cercetat pentru amenințare și lovire. Va fi prezentat în fața procurorilor.

La data de 8 decembrie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Blaj, care este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 28 noiembrie 2022, în timp ce se afla într-o zonă publică pe raza municipiului Blaj, l-ar fi abordat pe un tânăr de 28 de ani și l-ar fi agresat, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare, potrivit concluziilor medico – legale, sunt necesare 4 -5 zile de îngrijiri medicale.

În seara zilei de 6 decembrie, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din Blaj, tânărul l-ar fi amenințat pe un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, cu acte de violență.

În cursul zilei de azi, 9 decembrie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale. A transmis IPJ Alba.

FOTOGRAFIE cu caracter ilustrativ din arhiva abnews.ro

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile