Normalitatea a învins extremismul, speranța a învins frica și România va merge înainte, pe calea europeană, pe calea dezvoltării economice și a bunăstării pe care toți românii o merită.
Nicușor Dan este noul Președinte al României și al tuturor românilor. Votul de duminică a arătat că România e o țară cu oameni responsabili, cu oameni care se mobilizează în momentele de criză și că suntem pregătiți să luptăm pentru a apăra valorile democrației. USR a luat decizia corectă de a-l susține încă din primul tur, chiar dacă circumstanțele au făcut ca această decizie să fie una extrem de grea. Ne dorim ca ceea ce noi, în USR, am înțeles încă de la început să fie înțeles și de celelalte partide. Societatea românească are nevoie de reforme și ele trebuie să înceapă cu reforma clasei politice. Fără o astfel de reformă, democrația va fi mereu în pericol.
Valul extremist ne-a dus până pe marginea prăpastiei, însă am reușit să evităm un dezastru, iar pentru asta le mulțumim din suflet tuturor românilor care au ieșit să-și exercite dreptul la vot. Victoria lui Nicușor Dan este un prim pas spre ceea ce trebuie să fie un proces de vindecare a întregii societăți.
Nicușor Dan, mai mult ca oricare dintre liderii politici, va putea să redea românilor încrederea în stat și în instituțiile publice, în însăși democrația noastră cea perfectibilă. Avem, pentru prima dată în ultimii 35 de ani, un Președinte cu adevărat liber, un om cu o ținută morală impecabilă și pregătire incontestabilă. Avem un Președinte pe care îl caracterizează profesionalismul, decența și bunul simț, iar asta ne dă tuturor speranță.
Alba a ales schimbarea! Mulțumim tuturor celor care au ieșit în număr mare la vot și au reușit să dea județului șansa de a merge pe drumul onestității, competenței și al faptelor. Mergem mai departe, împreună!
Uniunea Salvați România – Filiala Alba



















