REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN ALBA, ÎN PRIMELE ZECE LUNI ALE ACESTUI AN

1.735 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 3.473 de avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Alba, în primele zece luni ale acestui an. Au fost depistați în situații ilegale 25 de cetățeni străini și au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 81.200 de lei.  

Reglementarea, prevenirea și combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României reprezintă în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări din Alba, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie a.c., poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 2.775 de persoane, dintre care 2.061 de străini din state terțe, cei mai mulți provin din Nepal – 634, Sri Lanka 345,  Moldova – 252 și India – 201, 714 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia şi Germania, iar diferența din alte state.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă și studii.

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 1.742 de permise de ședere, dintre care 1.735 pentru ședere temporară și 7 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 137 de certificate de înregistrare și 16 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.

În perioada analizată au fost înregistrate 4.108 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 3.473 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi, iar 635 de cereri au fost respinse.

De asemenea, au fost înregistrate 12 invitații pentru cetățenii din state terțe, dintre acestea 10 fiind aprobate, iar două au fost respinse

Au mai fost înregistrate 23 de cereri privind reîntregirea familiei cu cetățeni din state terțe, 18 fiind soluționate pozitiv, iar 5 se află în curs de soluționare.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate și desfășurate 209 activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 20 de străini. Dintre aceștia, cei mai mulți provin din Bangladesh – 6, Sri Lanka – 6, Moldova – 5, iar diferența sunt din alte state.

Au fost emise 31 de decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15/30 de zile de pe teritoriul României, dintre care, pentru ședere ilegală – 14, ca urmare a revocării vizei – 13, refuzarea prelungirii dreptului de ședere – 3 și revocare drept de ședere – o decizie.

Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, la ieşirea din ţară, față de 6 străini a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 2 ani.

În perioada analizată, 4 străini au fost introduși în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Totodată, au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 81.200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

        SERVICIUL  PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI ALBA

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile