Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 14.01.2026, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o inculpată în vârstă de 42 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat, prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. raportat la art. 188 alin.1 C pen., art. 189 alin. 1 lit. i C.pen.
Din actele de urmărire penală efectuate, se reține în esență aceea că, în data de 17.12.2025, în timp ce se afla la domiciliul său de pe raza municipiului Aiud, inculpata a născut un copil, iar după ce a secţionat cordonul ombilical, a aşezat copilul într-un sac manajer, l-a învelit într-un tricou şi l-a ascuns într-un coş cu haine, determinând prin acţiunile sale decesul nou-născutului, care a fost găsit de organele de poliţie la data de 18.12.2025.
Din autopsia medico-legală a nou-născutului decedat a rezultat că acesta s-a născut viu, iar decesul s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive pneumoniei acute de aspiraţie de lichid amniotic, în condiţiile unei naşteri neasistate.
De asemenea, din expertiza medico-legală psihiatrică efectuată, a reieşit că inculpata a avut discernământ păstrat la data comiterii presupusei fapte şi a avut capacitatea psihică de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele social-negative ale acţiunilor sale.
Faţă de inculpată s-a dispus de către procuror luarea măsurii preventive a reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 15.01.2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a acesteia pe o durată de 30 de zile.
Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul organelor de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud – Biroul de Investigaţii Criminale.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale și formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba



















