Reținut pentru tentativă de omor. Tânăr de 19 ani l-a înjunghiat pe un minor de 16 ani

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 10.12.2023, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de un inculpat în vârstă de 19 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 C.pen. raportat la art. 188 alin. 1 C.pen. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 alin. 2 C.pen.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 09.12.2023, în jurul orelor 23:50, aflându-se împreună cu alte persoane într-un local din comuna Berghin, judeţul Alba, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat victimei – minor în vârstă de 16 ani – mai multe lovituri cu un briceag în zona toracelui, cauzându-i acesteia leziuni traumatice ale splinei, care i-au pus viaţa în primejdie şi care necesită pentru vindecare 34-40 zile de îngrijiri medicale.

Persoana vătămată a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, unde a suferit o intervenţie chirurgicală.
Urmare a referatului procurorului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, la data de 10.12.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.

Procurorul continuă cercetările în cauză, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi
de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.

Investigaţiile sunt efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuripreventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile