Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a finalizat a doua versiune a Programului Operational Regional 2021-2027 al Regiunii de Dezvoltare CENTRU prin care solicita Comisiei Europene peste 1,18 miliarde euro pentru dezvoltarea Regiunii Centru in perioada 2021-2027. In aceasta noua forma a documentului, care va fi analizata la nivel regional si national si apoi va fi negociata cu Comisia Europeana, au aparut doua noi prioritati de investitii fata de versiunea anterioara si au fost definite mai clar domeniile de investitii.

Noul Program Operational Regional al Regiunii Centru va finanta proiectele de dezvoltare si modernizare din mediul urban, depuse de autoritatile publice locale din orase si municipii, precum si de mediul privat sau unitatile prestatoare de servicii pentru populatie. Pentru mediul rural se vor finanta proiecte pentru dezvoltarea turismului balnear si balneoclimatic, dar si investitiile pentru acces egal la servicii de calitate si favorabile incluziunii in educatie.

Versiunea a doua a POR 2021-2027 Regiunea Centru a fost transmisa Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene, precum si spre informare Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, dar si catre DG REGIO din cadrul Comisiei Europene (CE). Aceste organisme vor analiza modificarile transmise, inainte de a inainta aceasta propunere de Program catre CE. La imbunatatirea acestei versiuni expertii ADR Centru au cooperat cu specialisti din regiune si au integrat raspunsuri pentru toate comentariile transmise de Comisia Europeana. Echipa de lucru a inclus parteneri regionali din toate categoriile de solicitanti, respectiv reprezentantii autoritatilor administratiei publice locale si unitati descentralizate, ai mediului privat si ai organizatiilor neguvernamentale, pentru a propune solutii de finantare care sa raspunda nevoilor locale si regionale. Prima versiune a fost transmisa la Comisia Europeana in octombrie 2020, dupa ce a primit avizul Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene, iar la inceputul lunii decembrie 2020, s-au primit observatiile Comisiei Europe asupra versiunii respective.

Prin aceasta noua versiune, Programul Operational Regional al Regiunii Centru isi propune continuarea viziunii strategice privind dezvoltarea regiunii, completand directiile, actiunile si prioritatile din PDR 2014-2020 si implementate prin POR 2014-2020 si alte programe nationale. Viziunea strategica a POR Regiunea Centru 2021-2027 – in concordanta cu viziunea strategica din PDR Centru 2021-2027 si Strategia de Specializare Inteligenta a Regiunii Centru – este ca Regiunea Centru sa devina o regiune mai curata, atractiva pentru locuitorii sai si turisti, cu o economie competitiva bazata pe cunoastere si inovare in care grija pentru mediu si utilizarea rationala si durabila a resurselor sa fie scopul fiecarui cetatean.

„Vrem sa avem o regiune dezvoltata inteligent, care sa valorifice cat mai multe din oportunitatile pe care le avem, cu atractii urbane si turistice, cu o populatie educata, cu medii de lucru si studiu moderne, verde si cu un aer cat mai putin poluat. Vrem sa reducem diferentele de dezvoltare dintre municipii si orase si trebuie sa atragem fonduri care vor asigura cresterea calitatii vietii cetatenilor. De aceea, POR 2021-2027 Regiunea Centru urmareste ca domeniile si categoriile de solicitanti sa fie variate, si sa reflecte aspectele identificate in Strategia de Specializare Inteligenta si in Planul de Dezvoltare al Regiuniide nivel regional, din care reies domeniile cele mai atractive si cu potential mare de dezvoltare economica in regiune. Pentru asta, am pornit de la nevoile rezultate din discutii cu cei ce vor finantare, de la resursele materiale si umane pe care le avem. In acelasi timp POR Centru 2021-2027 urmareste sa se plieze pe prioritatile Comisiei Europene, care a specificat deja orientarea finantarii catre domeniile inovative, catre actiunile de protectie a mediului si de reducere a noxelor, catre proiectele indreptate spre beneficiul public. Si, nu in ultimul rand, luam in considerare si celelalte programe de finantare ale Romaniei sau domeniile in care Guvernul solicita fonduri prin PNRR, pentru a nu dubla finantarea. Vom colabora in continuare cu toate grupurile tinta din regiune, asteptam aprobarea Regulamentelor Europene, iar apoi vom finaliza programul si vom obtinem aprobarea Comisiei Europene, ca sa lansam cat mai repede ghidurile si conditiile de finantare”, a declarat domnul Simion Cretu, Director General ADR Centru.

In conformitate cu documentele nationale aprobate de Guvernul Romaniei, Agentia de Dezvoltare Regionala Centru va asigura functia de Autoritate de Management pentru Programul Operational Regional pentru Regiunea Centru 2021-2027, aspecte reflectate si in cadrul Acordului de Parteneriat in curs de negociere cu Comisia Europeana. Programul Operational Regional pentru Regiunea Centru 2021-2027, este un document strategic de programare care acopera domeniile: specializare inteligenta si inovare, IMM-uri, digitalizare, eficienta energetica, dezvoltare urbana, mobilitate si conectivitate, biodiversitate, infrastructura educationala, turism si cultura/patrimoniu cultural.

Programul Operational Regional pentru Regiunea Centru 2021-2027, care face obiectul negocierii cu Comisia Europeana, va fi implementat in conformitate cu prevederile Cadrului Strategic Comun european 2021-2027 si ale Regulamentelor europene aferente. Programul nu prezinta subordonare fata alt program operational pe acelasi sector, dar pot fi identificate legaturi orizontale si sinergii cu programe operationale privind alte sectoare la acelasi nivel – PODD, POT, POCID, POCU, POS.

ADR Centru

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile