Radu Tuhuț: Proiectul ”Transalpina de Apuseni” este promis de mai bine de 7 ani

Proiectul ”Transalpina de Apuseni”, care leagă orașele Aiud de Abrud, este promis de mai bine de 7 ani. Dacă acest proiect reprezenta o prioritate pentru Consiliul Județean Alba, nu doar la nivel declarativ, cu siguranță lucrările erau mai avansate ori chiar finalizate.

Prin 2015, în calitate de primar al comunei Ciuruleasa, m-am bucurat să aud de o asemenea investiție. La final de 2022, realizez, din nou, cât de multe iluzii au fost vândute oamenilor, din Râmeț, Ponor și Bucium, aceștia așteptându-se pe bună dreptate, conform promisiunilor, la dezvoltarea turistică și economică a zonei.

Lucrările au început târziu și s-au desfășurat cu dificultate. Speranțele oamenilor au fost întărite de declarațiile liderilor PNL Alba care de nenumărate ori s-au fotografiat pe acest drum, lăsând să se înțeleagă că situația este sub control.

Alături de primari din Apuseni am efectuat o vizită pe traseul acestui drum. Sper din suflet ca toate problemele să se soluționeze, inclusiv cele privind contestațiile, iar lucrările să reînceapă cât mai repede posibil și să decurgă cât mai bine! Această zonă este splendidă, cu mare potențial turistic, neexploatat din cauza infrastructurii.

Președinte PSD Alba, deputat Tuhuț Radu Marcel

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile