Radu Tuhuț: PROIECT de lege pentru PROTECȚIA spațiilor verzi în municipiile din România!

Am semnat și susținut, alături de colegi de la toate partidele de guvernământ, o propunere legislativă pe care o consider oportună și benefică. Ea vizează modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Astfel, la nivelul municipiilor, autoritățile locale vor avea obligativitatea să asigure administrarea și protecția spațiilor verzi sub supravegherea unui angajat cu studii superioare de specialitate. Acest specialist poate fi angajat al instituției sau poate avea contract cu primăria.

Întreținerea spațiilor verzi nu se realizează corespunzător la nivelul tuturor orașelor. În mod special, din cauza toaletărilor brutale, efectuate în coronamentul copacilor, am văzut foarte mulți arbori care s-au uscat. Deşi există plantări de puieţi, acestea nu înlocuiesc decât peste zeci de ani un arbore matur. Calitatea aerului din acest motiv scade continuu în oraşele noastre. Pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, întreținerea spațiilor verzi trebuia realizată în prezența unui specialist în domeniu.

În plus, un specialist în întreținerea spațiilor verzi poate ajuta la crearea unui plan de întreținere pe termen lung, care să asigure că spațiul verde va rămâne frumos și sănătos în timp. Acesta poate oferi sfaturi privind frecvența tăierii ierbii, fertilizarea și alte aspecte importante legate de întreținerea spațiilor verzi.

De asemenea, Uniunea Europeană recomandă ca suprafaţa de spaţiu verde pe cap de locuitor să fie de 26 metri pătraţi. Spațiile verzi sunt esențiale pentru sănătatea noastră, atât fizică, cât și mentală. Acestea ne oferă un mediu natural pentru relaxare, exercițiu fizic și socializare. Ele contribuie la reducerea poluării aerului și la menținerea biodiversității. Este important ca autoritățile locale să ia măsuri pentru a crește suprafața de spațiu verde din orașe. Aceste măsuri pot include plantarea de arbori și plante în parcuri și grădini publice, crearea de zone verzi pe acoperișurile clădirilor și utilizarea de tehnologii inovatoare pentru a crește spațiile verzi verticale.

Pentru a produce efecte, legea trebuie să parcurgă întreg procesul legislativ, iar apoi să fie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.

Deputat PSD de Alba,

Radu Marcel Tuhuț

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile