Puțină mizerie la PNL. Și multă ipocrizie la USR, cu Pleașa și Todosiu

Ultimele zile cei de la PNL au răspândit niște mizerii și fake-news legat de activitatea lui Vlad Voiculescu și a Ioanei Mihăilă, foști miniștrii ai Sănătății. Evident, acele fake-news au fost demontate atât de către Vlad Voiculescu, cât și de către oamenii normali la cap din online, care au avut răbdare să citească și minte să discearnă adevărul.

Ei bine, după treaba asta, Beniaminim Todosiu, deputatul postliceală al USR Alba, s-a trezit și el să sară la gâtul celor din PNL cum că, uite, cheltuie banul public pentru a dezinforma. Că cei de la PNL dau niște bani unor firme iar firmele alea plătesc apoi reclamă pe facebook. WOW! Mare descoperire, ce să zic. Mai ales din partea unuia care are mari bube la declarația de avere, că doar v-am mai povestit noi. Altfel, desigur, Todosiu, care doar preia în gură și bocește mai departe, are dreptate aici. În sensul că ce fac ăia de la PNL e o mizerie. E însă mai mult o mizerie morală decât o ilegalitate, cel puțin partea cu promovarea unei postări prin intermediul unei firme. Bașca, și dacă o făceau direct, din bugetul partidului, care altfel e finanțat de stat, tot era legal.

Mai puțin legal este ce face însă colegul lui Todosiu, alt mare membru USR, căruia-i curg morala și principiile pe la gură, primarul Gabriel Pleșa. Ia să vă explicăm. Gabriel Pleșa are o pagină de facebook, de persoană publică. Adică el, politicianul Pleșa. Pagina e făcută încă de pe vremea când era simplu candidat. Pe pagina asta Pleșa anunță fel și fel de chestii, că omul e într-o eternă campanie electorală. Spre exemplu, pe pagina asta își anunță acțiunile extra curiculare, cum sunt acele plimbări cu „primarul vine pe strada ta”, unde merge el cu atitudinea aia de clopotar spășit și întreabă care-s problemele, unde mai trebuie vopsit ceva, unde e un șurub de strâns. Evident, acțiunile astea NU au legătură cu Primăria și nu fac parte din fișa postului de primar. Nici măcar nu au loc în timpul orelor de program.

Cu toate astea, aceste postări de pe contul privat al lui Gabriel Pleșa sunt plătite din banii Primăriei. Adică, omul folosește banii publici pentru a se promova, pentru a-și face reclamă și a mediatiza acțiunile sale private, personale. Uite:

Și, că veni vorba, mai țineți minte, în campanie, cum cei de la USR au depus plângere penală împotriva lui Paul Voicu, că folosea ăla panouri cu proiecte publice, și implicit bani publici, pentru a-și face campanie? Ceea ce făcea! Păi, cu ce e diferit ce face Pleșa acum, care se folosește de banii primăriei pentru a promova o pagină de facebook proprietate privată și acțiuni pe care le întreprinde în calitate de politician, nu de edil? Unde-s justițiarii de prin USR Alba să mai depună acum plângeri la poliție? Ei, cum unde?!, în funcții, angajați de Pleașcă în Primărie.

Nu-i însă nimic că o să începem noi să facem plângeri pe la DNA Alba, de îndată ce se dovedește că există DNA în Alba.

Nu că ceilalți, de la PSD sau AUR, ar fi niște mimoze nevinovate care mustesc a corectitudine, însă bravo băieții de la PNL și USR, frumos spectacol de ipocrizie pe banii noștri.

5 2 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
trackback

[…] După ce am identificat câteva din postările primarului, care n-aveau legătură cu activitatea de primar, conform fișei postului, de pe pagina lui personală, plătite cu bani publici, am scris și publicat un text. În găsiți aici. […]