Crucea Roșie Română Filiala Alba a înființat în această perioadă trei puncte de prim ajutor pe timp de caniculă în Alba Iulia și Aiud, în cadrul cărora voluntarii organizației vor oferi ajutor persoanelor afectate de temperaturile ridicate și de disconfortul termic.
Măsurile anti-caniculă au fost luate în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Alba și administrațiile locale din municipiile Alba Iulia și Aiud. Astfel, în zonele circulate din Alba Iulia și Aiud au fost amplasate corturi medicale, în cadrul cărora voluntarii Crucii Roșii vor oferi apă potabilă trecătorilor, îi vor informa cum să se protejeze de caniculă și le vor măsura tensiunea arterială.
Punctele de prim ajutor pe timpul caniculei vor funcționa între orele 11:00 și 17:00 în Alba Iulia (un punct în centrul municipiului, în fața complexului comercial Mercur City, iar al doilea pe Bulevardul Transilvaniei, lângă BCR) și în centrul municipiului Aiud (pe artera principală, lângă sediul BCR).
„Colegii noștri sunt, la fel ca în fiecare an, alături de cetățenii județului în punctele de prim ajutor, care vor funcționa pe perioada zilelor caniculare în zone aglomerate și intens circulate. Angajații și voluntarii Crucii Roșii Române – Filiala Alba vor oferi apă rece trecătorilor și sfaturi utile pentru a se proteja de caniculă și de disconfortul termic. De asemenea, colegii noștri vor măsura tensiunea arterială și sunt pregătiți să intervină pentru a acorda primul ajutor persoanelor afectate de caniculă”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române – Filiala Alba.
Sfaturi utile pentru a vă proteja de caniculă:
- Rămâneți în casă și limitați cât mai mult expunerea la soare.
- Consumați multă apă și evitați utilizarea sării.
- În cazul în care trebuie să ieșiți din casă la orele cu temperaturi ridicate, purtați haine ușoare, răcoroase, colorate deschis, care acoperă cât mai mult pielea.
- Protejați-vă fața și capul purtând o pălărie cu boruri largi.
- Nu consumați băuturi alcoolice deoarece acestea favorizează deshidratarea.
- Evitați consumul de băuturi cu conținut ridicat de cofeină sau de zahăr deoarece sunt diuretice.
- Încercați să evitați pe cât posibil muncile extenuante în partea cea mai călduroasă a zilei.
- Mâncați regulat, echilibrat și ușor.
- Nu lăsați niciodată copiii sau animalele singure în autovehicule închise.
- Păstrați contactul cu vecinii și rudele despre care știți că au afecțiuni medicale, astfel încât să puteți să îi ajutați în cazul în care au nevoie.
DIRECTOR,
Adrian Ionel Dușa