Bogdan Dogar: PSD își caută locul între delir și irelevanță

Reuniți într-un fel de comitet de criză, pare că distinșii domni din PSD tocmai s-au întors dintr-o vacanță la Amsterdam și, aflați încă sub emoția pauzei, au pus pe foaie fel și fel de decizii și măsuri care sunt, în cel mai bun caz, hilare.
Au urmat, în mod evident, portavocile locale care au preluat mesajul și l-au diseminat prin mass-media, fără să folosească instrumentul rațiunii, căci gânditul nu face parte din instrumentarul de lucru al PSD.
Supărați nevoie mare, distinșii domni din PSD au decis că nu mai participă la ședințele coaliției până nu le sunt îndeplinite mai multe condiții, printre care eliminarea pensiilor speciale și a privilegiilor. Practic, domnii de la PSD sunt supărați că, în cele câteva luni de când e instalat noul guvern, nu au fost eliminate toate privilegiile pe care ei le-au acordat, nu a fost reparat tot răul pe care ei l-au făcut și nu a fost readusă țara la un nivel de creștere economică suficient de mare cât să le permită lor să „guverneze” așa cum știu mai bine, în folosul camarilei de partid.
Este de-a dreptul hilar să-i vezi cum, după ce au dus țara pe marginea prăpastiei, astăzi se pretind loviți în orgoliu și amenință că-și iau jucăriile și pleacă.
După comportamentul suburban al unui domn deputat de Alba, care vitupera și vorbea în public de parcă tocmai se trezise la masa unei terase, cu prietenii de pahar, a venit și rândul președintelui PSD Alba să dea lecții de morală și să discute, cu pretenția unui personaj de-al lui Caragiale, despre lucruri care-l depășesc și despre care nu știe nimic. Poate că e timpul ca șefii lui să-l ducă cu trenul la București, să se simtă cu adevărat în pielea Domnului Goe, dacă tot reușește să-i copieze cu așa talent atitudinea.
Mai departe de toată această situație vecină cu ridicolul, în care PSD pozează în victimă, trebuie subliniate câteva aspecte. Actualul Guvern își face treaba și rezolvă, rând pe rând, toate problemele create de cei care azi varsă lacrimi de crocodil și pretind că susțin clasa de mijloc și categoriile vulnerabile. Măsurile de austeritate nu sunt luate din plăcere, ci din necesitate, din obligația de a repara ce au stricat cei de dinainte. Miniștrii USR sunt de departe cei mai activi și performanți din acest guvern, iar problemele expuse public, la pachet cu măsurile propuse pentru a repara situațiile, sunt o dovadă ce nu poate fi contestată. Schimbul de generații, pe care-l invocă astăzi cei din Alba pe post de laudă, e doar un schimb de interese. Din păcate, PSD pare astăzi, în cadrul guvernării, o rudă instabilă, tocmai revenită de la dezintoxicare, care nu-și găsește locul în noua realitate.
Îi înțelegem, e greu să faci parte dintr-un Guvern în care chiar se muncește.
0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate