Protecția Consumatorilor Alba acorda consultanta pentru operatori economici care activează în domeniul HORECA (unități de cazare si alimentație publica)
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a inițiat în premieră, în acest domeniu de activitate, după modelul practicat de alte instituții ale statului, strategia specială de pregătire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar inițiat de aceștia,
Ținând cont de prerogativele ANPC stabilite prin HG 700/2012 conform cărora autoritatea acordă consultanță de specialitate în domeniul protecției consumatorilor pentru operatorii economici precum și consultanță de specialitate și sprijin în vederea realizării de coduri de conduită la solicitarea operatorilor economici.
Vă înformăm aspura faptului că operatorii economici pot transmite solicitări fie în formă fizică/electronică privind consilierea activității pe care o desfășoară, iar o echipă de comisari CJPC Alba se va deplasa la sediul social sau punctul de lucru al operatorului economic, acolo unde a solicitat consilierea, sens în care se va efectua un control de fond.
Este necesară depunerea unei cereri către CRPC Brașov la adresa de email [email protected] și [email protected], iar pentru informații suplimentare ne puteți contacta la numărul de telefon 0268413951 sau 0258811946. Cererea trebuie să conțină datele de identificare ale operatorului economic : denumirea, adresa sediului social și a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activității prestate.
În urma acestei acțiuni, operatorul economic care a făcut cererea nu va fi sancționat pecuniar în cazul în care comisarii vor constata neconformități, ci va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată de comisarii CJPC Alba. După ce va fi constatată aducerea la conformitate a deficiențelor, CJPC Alba va aplica, la loc vizibil, un semn distinctiv, care va certifica această stare de fapt consumatorilor.
Mai multe detalii se pot găsi pe, pagina web al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor www.anpc.ro