Problema parcărilor a fost rezolvată în Alba Iulia! Prin grija și îndemânarea administrației Paul Voicu

Orașul nostru se află în prezent într-unul din momentele decisive ale progresului său multilateral, în faza superioară a făuririi societății noi multilateral dezvoltate și a creării condițiilor pentru edificarea locurilor de parcare de care trebuie să se bucure fiecare om al muncii, fiecare locuitor al iubitului nostru oraș.

Așa cum sublinia prim viceprimarul orașului, tovarășul domnul Voicu Paul, avem în fața noastră probleme mari, complexe, pe care trebuie să le rezolvăm în mod corespunzător. Va trebui să dăm răspunsuri noi problemelor care se ridică în noua etapă de dezvoltare mondială, în general, și locală în caz local.

Trebuie să dăm o perspectivă luminoasă drumului nostru spre dezvoltarea multilaterală. Trebuie să facem totul, se sublinia în ultima ședință de partid condusă de prim viceprimarul orașului, tovarășul domnul Paul Voicu, în vederea îmbunătățirii politico-ideologice și educative pentru formarea omului nou, cu loc de parcare,  dar și pentru a transforma conștiința locală într-o forță care să dinamizeze viața în toate sectoarele economice și sociale.

Prin eforturile necontenite depuse de către prim viceprimarul orașului, tovarășul domnul Voicu Paul, organele de partid și stat ale administrației locale au identificat cele mai bune și optime soluții pentru a rezolva problema parcărilor din orașul nostru aflat în plin avînt de dezvoltare. Este dorința și crezul partidului și administrației, exprimate în cel mai clar mod de către prim viceprimarul, tovarășul domnul Voicu Paul, ca fiecare cetățean al societății noastre multilateral dezvoltate, care beneficiază de un automobil achiziționat din rodul propriei munci, să beneficieze din partea statului, a partidului și a administrației locale, de un loc de parcare corespunzător, la cele mai înalte standarde de proiectare și civilizație.

Astfel, oamenii muncii din subordinea prim viceprimarului, tovarășul domnul Voicu Paul, au ieșit în cîmpul muncii încă de la primele ore ale dimineții și, înarmați cu uneltele și ustensilele corespunzătoare, au pus în practică planul partidului și administrației, și au identificat cele mai bune locuri pentru a fi făurite noile locuri de parcare.

Pornind de la concepția revoluționară despre lume și viață, materialismul dialectic și istoric, dar mai ales de la idealurile nobile ale administrației științifice, am pus bazele acestor proiecte care am ales să le aplicăm cu dedicare revoluționară. Tezaurul de cunoștințe acumulate a fost pus în practică și este o bază pentru perfecționarea continuă a tehnicilor și tehnologiilor, pentru depășirea realizărilor în acest domeniu. Am transformat știința și cunoașterea în mijloace de perfecționare socială și economică. Acest nou mod științific de trasare a parcărilor publice reprezintă o reorientare a propriului destin. Prin participarea cadrelor tehnice din diferite domenii, s-a reușit o valorificare superioară a spațiului public, ceea ce arată dedicarea și avîntul necontenit al partidului și administrației locale, spre noi culmi ale societății multilateral dezvoltate, care va asigura fiecărui cetățean și om al muncii mijloacele și cadrul necesare – a declarat prim viceprimarul, tovarășul domnul Paul Voicu.

Iată, mai jos, cîteva exemple ale eficienței administrației locale în identificarea și făurirea a noi și noi locuri de parcare.

Evident, textul e un pamflet, scris la mișto – deși am putea să-l depunem la Primărie, alături de un CV, pentru postul de purtător de cuvînt al administrației. E, așadar, un fel din-acela de pamflet cu gust amar, căci nu-i departe de adevăr. Pozele sînt însă cît se poate de reale, din păcate. Atît îi duce mintea pe oamenii ăștia care ne conduc orașul. Așa au înțeles ei să traseze locuri de parcare între blocuri, în Centru, să „creeze locuri de parcare”, cum s-ar zice. Căci astea sînt făcute recent, după ce s-au marcat inițial locurile și s-au împărțit în cadrul procesului de stat la coadă. Atît s-a putut.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate