Anul acesta și următorul sunt perioade de foc pentru configurația viitoare a politicii românești. Personajele care se dau în spectacol de atâta amar de vreme, ori care vor și ele să prindă un loc la masa unde se-mpart bunătățile ne oferă un show în patru acte. Din păcate, nu unul de clasă, ci un circ cu lupte în noroi, cu hăhăieli, jigniri și promisiuni mincinoase care l-ar face invidios și pe Pinocchio.
Nu, nu sunt vorbe urâte din partea mea. Cu puține excepții, comportamentul politicienilor în funcție sau aspiranți ai țării noastre nu are nimic decent, menit să dea exemplu, ci e unul de mahala. Eventuala „clasă” e arătată prin mostre de dispreț superior față de mizeriile făcute de „ceilalți”, ignorând noroiul din propria curte.
Dar asta avem, cu asta defilăm. După un prim act dedicat europarlamentarilor, vine la rând cel de-al doilea, al prezidențiabililor.
Candidaturi sunt multe. Am văzut o serie de glume făcute pe seama acestui lucru. Din punctul meu de vedere, penibil sau ne-penibil, e un semn normal al democrației. Vom vedea câți vor aduna semnăturile dintre cei care și-au anunțat intenția.
Pe de altă parte, indiferent cât de lungă va fi lista și cât vor investi în campanii, părerea mea este că lupta reală se va da între trei candidați: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Dan Barna. Adică PNL, PSD și USR-Plus ‒ deși practic, oricare dintre ei ar câștiga, după ce-o face, nu va mai aparține partidului din partea căruia a candidat. O chestie de-aia românească de „să ne facem că nu facem”. În fine.
În 2014, Klaus Iohannis a câștigat spectaculos. Din păcate pentru el, n-a înțeles că n-a fost meritul lui, ci răsturnarea de situație de după primul tur a reprezentat un vot anti-Ponta (parțial anti-PSD, parțial declanșat de aroganța respectivului, un gen de atitudine la care poporul nostru pare să reacționeze tot mai violent în ultimii ani ‒ lucru bun, cred eu). N-ar fi trebuit să facă mare lucru în acești cinci ani ca să fie sigur de un nou mandat, dar președintele a avut grijă să fie mai mereu în contratimp, să nu ia poziție când era nevoie, ori, dimpotrivă, să iasă în evidență aiurea. Reușitele sale sunt extrem de puține, iar senzația generală a fost de președinte absent. Totuși, cred că are în continuare cea mai mare șansă de a ajunge în turul al doilea dintre toți candidații.
Viorica Dăncilă reprezintă, după părerea mea, un paradox. Cu o prestație mai mereu dătătoare de dureri de cap, cu gafe peste gafe, luată peste picior de opinia publică, a reușit, surprinzător, să ajungă în fruntea PSD-ului și nu doar atât, ci chiar să-l dirijeze cu o aparentă mână sigură. Ar putea fi trei explicații pentru asta. Prima, că i-a păcălit pe toți cu imaginea anterioară și că, de fapt, în spatele acelei măști s-ar afla o „femeie de fier” care și-a calculat cu grijă pașii, a știut să aștepte și a profitat de fiecare oportunitate apărută. A doua, că, așa cum a părut să fie marioneta lui Dragnea, a devenit ulterior marioneta unui lider din umbră influent, făcându-i acestuia jocurile. Iar a treia că, aflați în fața unui dezastru iminent (scorul foarte slab la europarlamentare și arestarea liderului lor), pesediștii și-au dat seama că, dacă nu rămân uniți indiferent de condiții, riscă să se aleagă praful de partid. Mai plauzibilă mi se pare una dintre ultimele două variante. Forța și mobilizarea partidului o poate duce în turul al doilea.
Dan Barna vine puternic din urmă, pe valul USR-Plus-ului. Controversele din interiorul partidului sunt percepute în afară ca „ia uite, și ăștia se ceartă”, deși, teoretic, sunt un semn de democrație comparativ cu PSD-ul sau PNL-ul unde orice opozant a fost înlăturat rapid. Dacă va reuși să impregneze asta în mintea electoratului și dacă partidul nu se va rupe din interior, poate spera să treacă de primul tur.
Restul candidaților reprezintă, cred eu, partea exotică a acestor alegeri. Unii în sensul bun, alții în cel negativ, iar o parte dintre ei oscilând între cele două extreme. Totuși, nu văd cum ar putea vreunul dintre ei să prindă al doilea loc, pentru a merge mai departe.
Semnul de întrebare care se pune este ce se va întâmpla în al doilea tur. Pornind de la ipoteza că vom avea un duo dintre cei trei de mai sus, putem imagina următoarele scenarii:
- Iohannis și Dăncilă. Mai mult ca sigur, voturile USR-Plus vor merge covârșitor spre cel dintâi, care va câștiga. Deși va pierde, PSD-ul își va mai spăla un pic onoarea, ajungând până la bătălia finală.
- Iohannis și Barna. Greu de apreciat dacă votanții PSD îl vor susține pe unul sau pe altul, caz în care vor conta voturile ce pot fi reorientate de la ceilalți candidați. Situația însă ar adânci criza actualului partid cu majoritate parlamentară, care ar pierde tot mai mult teren în cazul acestei a doua înfrângeri răsunătoare după cea de la europarlamentare.
- Dăncilă și Barna. Teoretic, voturile PNL-ului ar trebui să meargă spre USR-Plus, dar o serie de acțiuni ale acestui partid au demonstrat, de-a lungul timpului (și în ultima vreme), că poate fi prieten cu oricine, nu neapărat cu cine ar fi logic să fie. E posibil să ajugem la o situație similară celui de-al doilea punct, caz în care din nou vor deveni foarte importante voturile atrase de la candidații care n-au prins podiumul.
Desigur, mai este timp până la alegeri, iar unii dintre cei trei pot face gafe uriașe, care să reconfigureze clasamentul și ‒ cine știe? ‒ să aducă în prim plan vreunul dintre outsideri.
Puțin probabil, totuși.
