„Premiat” cu dosar penal. Un „bărbat” din Câmpeni și-a amenințat concubina cu moartea

La data de 15 decembrie 2022, în jurul orei 19,00, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați de către o femeie de 34 de ani, din Câmpeni, cu privire la faptul că a fost amenințată de concubin.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 42 de ani și-ar fi amenințat, cu moartea, concubina.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului a rezultat că se impune emiterea ordinului provizoriu de protecție, iar bărbatul a fost îndepărtat, imediat, din locuința comună.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. A transmis IPJ Alba.

FOTOGRAFIE cu caracter ilustartiv din arhiva abnews.ro

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile