PREGĂTIREA PROFESIONALĂ, O PREOCUPARE CONSTANTĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ALBA

La data de azi, 24 noiembrie 2023, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Alba, comisar-șef de poliție Dogaru Florin – Constantin, alături de șeful Biroului Pregătire Profesională, inspector principal de poliție Beca Ioan, au susținut o conferință de presă pe tema pregătirii profesionale a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Conferința de presă a fost organizată în sala de antrenament, situată în localitatea Galda de Jos.

Au fost prezentate următoarele aspecte:

Creșterea nivelului de pregătire profesională este una dintre prioritățile Inspectoratului de Poliție Județean Alba, scopul fiind îmbunătățirea calității serviciului polițienesc și asigurarea unei reacții ferme și corecte la evenimentele aflate în competența de soluționare.

Biroul Pregătire Profesională este structura de specialitate ce asigură organizarea activităților de formare profesională în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Direcției Pregătire Profesională de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acesta a fost înființat la data de 2 august 2021 și este prevăzut cu 7 funcții, din care 6 sunt ocupate.

Polițiștii specializați în pregătire profesională ai Inspectoratului de Poliție Județean Alba, organizează periodic ședințe de tragere, stagii de pregătire tactică și de conducere defensivă, astfel încât orice polițist să dobândească deprinderile necesare pentru a fi în măsură să intervină la orice eveniment.

În perioada octombrie 2022 – octombrie 2023, Biroul Pregătire Profesională a organizat 31 de stagii de pregătire, la care au luat parte peste 500 de polițiști, cei mai mulți dintre aceștia făcând parte din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și poliția transporturi;

Pregătirea în domeniul conducerii defensive a fost organizată în afara stagiilor, odată pe săptămână și a fost parcursă, în ultimele 12 luni, de 412 polițiști.

În ceea ce privește ședințele de tragere, suplimentar față de stațiile organizate, au fost organizate, periodic, sesiuni de antrenamente și de evaluare la care au luat parte toți polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Absolvenții școlilor de agenți de poliție care și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție Județean Alba, au participat, cu prioritate, la stagii de pregătire, pentru a-și completa cunoștințele și a-și îmbunătăți deprinderile, în scopul realizării unor intervenții eficiente la evenimente.

În activitățile de pregătire, specialiștii din cadrul Biroului Pregătire Profesională au folosit diferite scenarii și au simulat diversele faze ale intervenției, iar cursanții au avut posibilitatea să își însușească, atât teoretic cât și în mod practic, regulile de intervenție.

La începutul lunii noiembrie 2023, în clădirea situată în localitatea Galda de Jos, aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Alba, loc în care își desfășoară activitatea Biroul Pregătire Profesională, a fost inaugurat un spațiu de pregătire sportivă și proceduri operaționale, adecvat pentru pregătirea polițiștilor.

Spațiul dispune de dotarea necesară pentru pregătirea fizică și tactică a polițiștilor iar aceasta poate fi realizată constant.

Investiția s-a realizat cu respectarea tuturor procedurilor și normelor prevăzute în domeniul achizițiilor publice, valoarea lucrărilor executate fiind de peste 106.000 lei, iar a dotărilor și echipamentelor necesare aducerii spațiului destinat pregătirii la standardele oricărei săli de profil a fost de peste 59.000 lei.

Dotarea va permite adăugarea de elemente noi, de o complexitate crescută și implementarea unui concept de pregătire în domeniul intervenției polițiștilor, adaptat provocărilor actuale.

În săptămâna care se încheie, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, a organizat un stagiu de pregătire în specialitatea tactică și intervenție polițienească, la care au luat parte 12 polițiști din cadrul structurile de pregătire ale inspectoratelor de poliție județene Hunedoara, Mureș și Alba, care a avut ca scop eficientizarea activității de pregătire și realizarea unui schimb eficient de experiență în implementarea programelor de instruire.

Amenajarea cadrului necesar pregătirii inițiale și continue a polițiștilor reprezintă preocuparea constantă a instituției noastre, pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile