Polițiștii, pompierii și jandarmii sunt alături de participanții la sărbătoare tradițională ”Târgul de Fete de pe Muntele Găina”

Polițiștii, pompierii și jandarmii sunt alături de participanții la sărbătoare tradițională ”Târgul de Fete de pe Muntele Găina”, pentru siguranța publică dar și cu sfaturi pentru prevenirea victimizării din fapte de natură penală sau contravențională.

În perioada 16 -17 iulie 2022, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Avram Iancu” Alba și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Unirea” al Județului Alba desfășoară activități informativ – preventive în comuna Avram Iancu și pe Muntele Găina, adresate participanților la Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

Subiecte abordate sunt diverse și au ca și principal obiectiv formarea unui comportament social sănătos, care să conducă la prevenirea faptelor de natură penală sau contravențională.

Cu această ocazie, cetățenilor le sunt făcute recomandări pentru protejarea bunurilor personale, pentru evitarea implicării în conflicte și pentru prevenirea accidentelor.

Totodată, aceștia sunt informați în legătură cu consecințele consumului excesiv de băuturi alcoolice și ale consumului de substanțe interzise.

Reamintim că peste 250 de polițiști, jandarmi și pompieri acționează, în aceste două zile, pentru siguranța participanților la sărbătoarea tradițională a Apusenilor. A transmis IPJ Alba.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile