Poliția de Frontieră: peste 100.000 de semnalări Schengen şi naţionale depistate în 2022

În anul 2022, în urma misiunilor de supraveghere şi control desfăşurate în punctele de frontieră, precum şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au constatat 20.239 de fapte ilegale (10.704 infracţiuni şi 9.535 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.

Cu ocazia controlului de frontieră, în perioada de referinţă, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România unui număr de 9.044 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.

Totodată, la controlul de frontieră au fost depistate 110.000 alerte Schengen ori naționale, care au vizat diferite bunuri căutate de autorităţi în vederea confiscării sau persoane. Astfel în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 189 de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, fiind semnalate ca suspecte a fi furate (160 autoturisme, 14 microbuze, 8 camioane, 3 motociclete şi 4 remorci), în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (166 autovehicule).

Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad) şi P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Bulgaria, în P.T.F. Calafat şi P.T.F. Giurgiu, precum şi la graniţa cu R. Moldova, unde P.T.F. Albiţa (judeţul Vaslui) are cele mai multe astfel de cazuri.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au depistat 1.451 persoane date în urmărire generală, cetăţeni români şi străini, care apoi au fost predate autorităţilor competente din cadrul Poliţiei Române pentru luarea măsurilor legale. Acestea au fost depistate în punctele de frontieră, atât pe sensul de ieşire din ţară, cât şi la intrare în România.

În majoritatea cazurilor, persoanele urmărite general săvârşiseră, atât în România cât şi pe teritoriul Uniunii Europene, infracţiuni de drept comun – furt, tâlhărie, înşelăciune, vătămare corporală, etc., dar şi fapte care au legătură cu criminalitatea transfrontalieră.

Politia de Frontieră Română cooperează, de asemenea, cu toate structurile cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere (Poliţia Română, DGV etc.) măsurile adoptate la frontieră împotriva persoanelor aflate în atenţia autorităţilor fiind luate în conformitate cu legislaţia europeană în materie. A transmis Poliția Română de Frontieră.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile