Poetul Octavian Goga omagiat de Biblioteca Județeană Alba

Poetul Octavian Goga omagiat de Biblioteca Județeană Alba

Joi, 1 aprilie 2021, poetul Octavian Goga va fi omagiat la Alba Iulia.

Activitățile organizate pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene Alba:

09.00 – Medalion literar – Octavian Goga
09.30 – Aniversații zilei
10.00 – Recomandare de lectură pentru copii: Octavian Goga, Dorința, București, Litera Mică, 2016
11.00 – Recomandare de lectură pentru adulți: Octavian Goga, Opere, vol. 1-2, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2018
12.30 – Imagini foto de la festivitatea de depuneri de flori la bustul poetului de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia
13.00 – Citatul zilei
14.00 – Știați că…?
15.00 – Expoziție de carte: Octavian Goga în colecțiile bibliotecii
16.00 – Poezia zilei – Eu știu un basm, autor Octavian Goga
17.00 – Memoria culturală a locului în județul Alba: Crăciunelul de Sus, leagănul copilăriei lui Octavian Goga

La ora 12.00 va avea loc festivitatea depunerii de flori la bustul poetului Octavian Goga situat de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia.

Operă a sculptorului maramureșan Mihai Coșan, bustul lui Goga a ajuns la Alba Iulia grație eforturilor scriitorului Ion Mărgineanu, sprijinit de regretatul critic și istoric literar Mircea Cenușă, de istoricul Dan Dorin Ovidiu și de pictorul Nicolae Lascu. Bustul a fost descoperit după moartea sculptorului Mihai Coșan și nu este finalizat. Cu toate acestea, chipul marelui poet ardelean, patriot al neamului românesc și militant pentru Unirea de la 1 Decembrie 1918 a fost adus la Alba Iulia și amplasat pe Aleea Scriitorilor.

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Răşinari, lângă Sibiu, fiul preotului ortodox Iosif Goga şi al soţiei sale, Aurelia, învăţătoare. Goga a fost un poet, academician, politician şi prim-ministrul României din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938. Între anii 1886-1890, Goga a urmat şcoala primară din satul natal. Cea mai mare parte a vacanţelor, aşa cum povesteşte autorul în diverse texte autobiografice, şi le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelul de Sus. În 1890, poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Liceul Gheorghe Lazăr), ale cărui cursuri l-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Braşov. La absolvirea liceului, în 1900 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, continuându-şi apoi studiile la Berlin şi încheindu-le în 1904. În ziarul Tribuna (Sibiu) a fost publicată prima poezie.

În 1905 a apărut la Budapesta volumul „Poezii” pentru care a primit Premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române. Prin acordarea acestui premiu la 21 martie 1906, creaţia poetică a lui Octavian Goga a primit consacrarea Academiei Române. În 1920, Goga a fost ales membru al Academiei discursul de recepţie fiind intitulat „Coşbuc”. Considerat poet al neamului, pe ambii versanţi ai Carpaţilor, poetul s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu literar remarcabil. La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un infarct cerebral şi a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani. Ulterior trupul poetului a fost înmormântat la mausoleumul dela conacul din Ciucea, conform dorinţei acestuia – ne anunță reprezentanții Bibliotecii Județene Alba.

Manifestările sunt organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile