PNL Alba a deschis seria unor întâlniri care vor avea loc în județ, cu decidenții guvernamentali. Primul care a acceptat invitația a fost ministrul Marcel Boloș

Ca să concretizeze cât mai multe oportunități de finanțare cu bani europeni, iar prin asta să contribuie la dezvoltarea comunităților și mediului de afaceri din județ, PNL Alba a dat startul unor întâlniri la care să participe reprezentanți ai ministerelor, ai autorităților de implementare dar, în special, beneficiari ai banilor din Politica de Coeziune (aproximativ 28 miliarde de euro), cât și ai celor din PNRR.

Accelerarea și finalizarea discuțiilor cu Comisia Europeană, prin urmare elaborarea ghidurilor ce pot da o șansă reală la investiții, dar și fazele de pregătire ale documentațiilor ce stau la baza justificării viitoarelor cereri de finanțare sunt priorități absolute. Astfel de formule de lucru, care reunesc toți factorii implicați și interesați în a discuta față în față cu un ministru de resort, sunt cheia în care noi înțelegem să încurajăm și abordăm identificarea unor probleme, dar și soluțiile pentru acestea.

Vizita de astăzi, în Alba, a domnului Marcel Boloș, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, este cu atât mai importantă cu cât fondurile prevăzute la capitolul Transformare Digitală se apropie de 1,8 miliarde de euro. De asemenea, pe segmentul cercetare și inovare, banii prevăzuți în PNRR, atât pe granturi, cât și finanțări nerambursabile, depășesc pragul de 2,5 miliarde de euro.

Întâlnirile de marți au început și s-au finalizat cu mediul de afaceri, respectiv reprezentanții unui sector dominant în județul Alba, prin numărul de angajați și contribuția economică generală, industria automotive. Dată fiind anvergura acestui domeniu, nivelul de tehnologie și cercetarea pe care le implică, a fost avansată ideea punerii în operă, prin utilizarea fondurilor destinate cercetării și digitalizării, a unui cluster de inovație, care să implice resursele deja existente pentru a garanta județului Alba un viitor real în privința pionieratului pe acest segment.

În cadrul întâlnirii dedicată administrațiilor publice, domnul Simion Crețu, directorul general al A.D.R. Centru, a prezentat prioritățile de investiții din zona componentei de digitalizare din cadrul POR Centru 2021-2027. “Programul Operațional Regional nu înseamnă doar oportunități, pentru simplul motiv că acestea trebuie justificate. Așa că vă îndemn să țineți cont de ultima variantă pe care o aveți la dispoziție pe site-ul ADR Centru, asta pentru că mari modificări nu pot să mai apară. E important să vă clarificați spre ce vă îndreptați, până la apariția ghidurilor. În zona noastră, doar 13% din populație folosește internetul pentru a avea acces la ceea ce înseamnă administrație publică, iar acest moment este oportun pentru a reduce acest decalaj”- Simion Crețu, director ADR Centru.

Primarul Cugirului și președinte al Asociației Orașelor din România, Adrian Teban, a insistat asupra faptului că e nevoie de predictibilitate și credibilitate în pregătirea studiilor de fezabilitate, nu de schimbări apărute pe parcurs, care să aducă tot timpul reveniri asupra situațiilor inițiale.

Primarul Gheorghe Damian a punctat lipsa de armonizare a legislației pe anumite domenii și faptul că de multe ori este nevoie ca situații depuse în format digital către agenții ale statului, de exemplu ANAF, să fie dublate de prezența la ghișeu cu dosarul în mână: “E timpul să ne salvăm de tehnica celor trei perechi de ochi care verifică un document. Funcționarul ar trebui să vegheze doar un proces informatic, lucru care ar duce la debirocratizare și scăderea cheltuielilor statului cu un număr de angajați nejustificat în era tehnologiei”– Gheorghe Damian – primarul comunei Ciugud, vicepreședinte al Asociației Comunelor din România și președinte al Asociației Comunelor din România – filiala alba.

Ministrul Marcel Boloș a dat asigurări cu privire la punerea în practică a ideii de cloud guvernamental, prin care să intre în faza de interoperabilitate cât mai multe sectoare ale administrației publice: “Pentru ca să ne preocupe exclusiv transformarea digitală, ar fi fost ideal ca România să nu se confrunte cu toate aceste crize, pornind de la sănătate și terminând cu războiul din Ucraina. Chiar și așa, suntem pregătiți să vă susținem. Și, poate nu ar fi lipsit de interes, ca până la finalizarea cloudului guvernamental să avem un proiect pilot de acest tip, la nivelul județului Alba. Aveți toate motivele să puteți să implementați așa ceva și, din fericire, determinarea să o faceți” – Marcel Boloș, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

La întîlnirea avută cu mediul universitar albaiulian, rectorul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, i-a adus la cunoștință ministrului căteva dintre problemele cu care se confruntă instituția de învățământ: “În acest moment, absolut orice taxă achitată universității, de orice natură, are un circuit ce presupune bani în plus, pentru că nu există un sistem direct de colectare a banilor către A.N.A.F. După orice POS, intervine o bancă comercială, iar transferul de aici către stat e taxat. De asemenea, e cazul să reconsiderăm banii plătiți cercetătorilor din România prin intermediul UEFISCDI, să ne orientăm către categorii de cercetători și tipuri de proiecte care vor fi finanțate. Producția științifică trebuie să fie încurajată să treacă de această paritate de 1000 de proiecte depuse și doar 30 finanțate, iar unele dintre aceste proiecte provin doar din semnătura unor cercetători români doar cu numele, banii plecând spre universități din afara țării. E absolut necesar să existe o editură care să publice un jurnal al cercetătorilor români pentru că, azi, aceștia sunt nevoiți să plătească milioane de euro în afara țării dacă vor o carieră în învățământul universitar.” – Prof. Univ. Dr. Daniel Breaz, rectorul Universității din Alba Iulia.

Apreciem faptul că vizita ministrului Marcel Boloș în județul Alba a nu a fost „ecranată” de ceea ce, în mod tradițional, s-ar putea interpreta ca fiind din zona unei formațiuni politice. Itinerariul gândit a fost, de departe, unul transpartinic, iar scopul a fost acela de la așeza, la aceeași masă, reprezentanți ai administrației județene, ai mai multor primării, precum și oameni care fac parte din mediul de afaceri privat și cel universitar.

1 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile