Primăria Alba Iulia e într-o continuă reformă, așa cum de altfel a promis candidatul Gabriel Pleșa. Totul este, însă, mai mult de formă și doar declarativ.
În realitate, administrația cea stufoasă pe care promitea Pleșa să o eficientizeze are acum și mai mulți angajați. Zeci de posturi, atât în Primărie cât și în cadrul proiectelor derulate de Primărie, au fost ocupate cu rude, prieteni și colegi de partid ai noii conduceri. De altfel, procesul de înregimentări și angajări e în plin toi, zeci de posturi fiind scoase la concurs, într-un mod cât se poate de netransparent, pentru că doar așa poate exista certitudinea că ele vor fi ocupate de cine trebuie.
Citește și: Încă o tură de concedii în interes de serviciu la Primăria Alba Iulia. Acum la Impozite și Taxe Locale
În aceste condiții de „reformă”, Andreea Loredana Man, șefa Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei a preferat să ia o pauză și s-a suspendat din funcție pentru un an, începând cu data de 1 iulie 2022. Chestie care, la ce se întâmplă în instituție, chiar și doar după o privire din afară, e absolut de înțeles.
Începând cu săptămâna aceasta, noul șef – temporar – al Serviciului Personal, prin mărinimia și pixul lui Gabriel Pleșa, este numitul Anghel Ștefan Bogin.
Cine este acest Bogin, o să întrebați? Sau poate n-o să întrebați, dar noi o să vă zicem oricum, pentru că merită.
Înainte să-l promoveze Pleșa șef la Personal, Anghel Bogin era un simplu auditor în Primărie.
Omul a fost adus în instituție de către Paul Voicu, fiind unul dinte apropiații acestuia. Ca mulți alți iubitori de funcții de prin Primărie, după alegeri, Bogin a schimbat rapid tabăra și a devenit unul dintre oamenii de încredere ai noii stăpâniri.
Paranteză
Cei mai mulți dintre oamenii din lumea asta sunt, la serviciu, subalternii cuiva. Există, însă, în rândul subalterilor o categorie specială. E vorba de genul acela de oameni care, atunci când se întâlnesc pe stradă cu șeful, chiar și în afara orelor de program, apleacă umerii și salută nu cu „bună ziua” ori „salut”, ca niște oameni normali, ci cu „să trăiți șefu’”. Bogin e un astfel de subaltern. L-am văzut noi în acțiune.
Paranteză închisă
Printre primele sarcini pe care Bogin le-a primit de la noua administrație, și care l-au și purtat în grațiile stăpânirii, a fost să verifice activitatea unor, să le zicem, elemente ostile. Adică a acelor angajați care erau știuți ca făcând parte din cercul de apropiați ai vechilor șefi. Chestie de care, pare-se, s-a achitat cu brio, din moment ce a devenit un preferat al lui Pleșa. Și, ca dovadă de recunoștință, printre primele decizii luate de Pleșa, după ce a ajuns primar, a fost să-i mărească salariul lui Bogin. Anul trecut, spre exemplu, Bogin a încasat de la Primărie peste 63.000 de lei. Anul ăsta încasează deja mult peste, și va încasa și mai mult, acum că e șef.
Citește și: Cum a vrut primarul Pleșa să-i facă un cadou de 28.500 euro unui vecin de stradă
Puțină istorie.
Înainte să fie recuperat de gașca Paul Voicu și adus în Primărie pe post de auditor, Bogin a făcut de toate. În 2019 avea vreo patru joburi. Era revizor jurist la Agro Varo SRL din Gârbova de Jos, consilier juridic la Il Tartufo SRL sau expert / consilier / consultant la Caritas Metropolitan Greco Catolic Blaj. Ba chiar era și director general adjunct la Lin & Ema SRL, firmă cu care Primăria Alba Iulia, ca și multe alte instituții din Alba, au o cârcă de contracte.
Cel mai important însă, în CV-ul acestui ilustru funcționar, este trecutul său la Direcția de Finanțe Publice Alba, unde Bogin a fost o bună bucată de vreme director executiv.
În urmă cu mai bine de un deceniu, Anghel Bogin făcea parte dintr-un grup select de personaje săltate de DNA, într-unul dintre cele mai răsunătoare dosare de corupție din Alba, alături de Doina Scutea, fost decan al Baroului Alba, Duca Alexandru, Vulpe Vasile Claudiu și Radu Bogdan.
Bogin, care fusese inițial arestat preventiv pentru 29 de zile, adică a stat puțin și pe la Aiud, pentru infracțiunea de cumpărare de influență, a fost în final condamnat la 1 an și 6 luni, cu suspendare, sentință rămasă definitivă în 2014.
Timpul a trecut, omul a fost reevaluat, adus în Primărie de către Paul Voicu și luat în brațe și făcut șef de către Gabriel Pleșa.
Citește și: Felicitări domnului Ciprian Hârceagă, pentru concursul câștigat mâine! Noul șef al Poliției Locale Alba Iulia!
De altfel, Bogin nu-i singurul cu dosar penal. Vasile Bereș, fost șef la DSVSA Alba, a fost și el condamnat penal la un an de închisoare, tot în 2014 și tot cu suspendare, pentru abuz în serviciu. În 2019, sub bagheta lui Paul Voicu, Vasile Bereș a ajuns șef serviciu la Administrarea Piețe.
Toată povestea cu înșurubarea lui Bereș în Primărie o puteți citi aici.
După ce a ajuns Primar, Gabriel Pleșa, în marea lui reformă, i-a aprobat lui Bereș un spor de 15% din salariu pentru „muncă în condiții periculoase”. Adică, pentru că șeful Bereș, de la el din birou, este șef și peste adăpostul de câini, unde e periculos.
(va urma, normal că va urma)
Pai de, cine se seamănă se aduna! Ar mai fi un subiect fff interesant tot cu lucrători din Primărie, poate vom colabora.
[…] Citește și: Pleșa și reforma. Un fost condamnat penal e noul șef la Resurse Umane în Primăria Alba Iulia […]
[…] Întreaga povestea promovării lui Bogin din simplul post de auditor în acela de șef al Serviciului de Resurse Umane …. […]