Teofila Țîr, economistul șef al Primăriei Alba Iulia, este pe făraș, zic sursele noastre. Decizia de încetarea contactului de muncă, concedierea practic, e deja semnată și ar urma să fie pusă în aplicare încă de luna asta.
Toate astea se întâmplă după ce, în urmă cu câteva săptămâni, Pleșa îi semnase, încă o dată, prelungirea contractului. Actul a fost, însă, revocat imediat, din motive de legalitate.
În locul Teofilei Țîr, se pregătește, sub umbrela unei noi reforme – reorganizări, Anghel Ștefan Bogin. Mai exact, odată îndepărtată Teofila Țîr, se va trece la o nouă reorganizare, la desființarea Direcției de Venituri și a Direcției Cheltuieli și unificarea celor două sub o singură umbrelă, de al cărei mâner ar urma să țină tocmai Anghel Ștefan Bogin, fostul condamnat penal, personaj promovat de Pleșa în repetate rânduri, cum am mai tot scris noi pe aici.
Background și istorie
Teofia Țîr este director executiv al Direcției Cheltuieli – practic economistul șef al instituției. E în postul ăsta de pe vremea când unii studenți de azi nu ajunseseră încă la grădi. Pe lângă postul ăsta de director, Teofila Țîr este și pensionar. În fapt, ea încă activează pe baza unor prelungiri ale contratului de muncă, încasând atât pensie cât și salariu. (Later edit: în prezent, Teofila Țîr încasează doar salariu, renunțând la pensie)
În urmă cu ceva vreme, contractul Teofilei Țîr urma să fie prelungit, așa cum am zis mai sus. Sursele noastre vorbesc despre o prelungire cu un an și jumătate, anume până în toamna anului viitor, o decizie ce ar fi avut ca temei egalitatea de șanse, în sensul în care doamna economist ar fi putut rămâne în funcție până la vârsta de pensionare a bărbaților. În fapt, primarul Pleșa i-ar fi chiar semnat o astfel de decizie. Ulterior, însă, actul respectiv ar fi fost anulat, din motive de legalitate, în sensul că prelungirea pe bază de egalitate de șanse putea fi făcută doar dacă Teofila Țîr nu ar fi cumulat pensia cu salariu. Adică, odată ce a ales să se pensioneze, beneficiind de o vârstă pensionare mai mică, așa cum e în cazul femeilor, nu mai putea invoca rămânerea în funcție în baza egalității de șanse. Evident, a urmat un întreg scandal în instituție.
– paranteză –
Teofila Țîr e șefă în primărie încă din negura timpurilor, de pe vremea când Hava nici măcar nu avea mustața sură. Deși un om de încredere al fostului primar, Teofila Țîr a reușit să își găsească rapid loc în grațiile lui Pleșa, fiind susținută de acesta în orice decizie. De altfel, „cel mai mare buget de investiții din istorie” – din care însă lipseau, așa cum s-a dovedit ulterior,milioane și milioane pentru cofinanțări și alte cele – a fost întocmit de Teofila Țîr, parcă după chipul și asemănarea de promisioman de meserie a lui Pleșa. Cel mai mare buget de investiții din istorie, în timp ce Primăria Alba Iulia e în gaură și se împrumută de pe unde apucă.
Înainte de povestea superbului Buget, Gabriel Pleșa intervenise – zic sursele noastre – într-un meci care mocnea de ani de zile în instituție, unul în care nici măcar Hava, în vremea când era tătuc suprem, nu a intervenit decisiv. Meciul respectiv era între Teofila Țîr și Liliana Mărincean, fost șef serviciu în cadrul direcției conduse de Teofila. Între timp, Liliana Mărincean e la AFIR, transferată, deci e clar în favoarea cui a intervenit Pleșa.
– paranteză închisă –
Prin urmare, ai fi zis că Teofila a devenit „omul lui Pleșa”. Numai că situația a degenerat puțin și s-a transformat într-un conflict între oamenii lui Pleșa. Mai exact, între Teofila Țîr și viceprimarul Emil Popescu, cel care s-ar fi opus prelungirii contractului Teofilei.
Evident, conflictul ăsta trebuia rezolvat cumva. Mai ales că, zic niște surse, mai departe de problematica legalității prelungirii contractului Teofilei Țîr, viceprimarul Popescu ar fi avut un joc cu o bătaie ceva mai lungă. Adică, în locul Teofilei, odată încheiate raporturile de muncă, ar fi urma să revină în primărie Liliana Mărincean. Ca fapt divers și, desiiiigur, fără vreo legătură directă cu situația, fiica Lilianei Mărincean este avocată, colegă în barou și amică cu Emil Popescu, înainte ca acesta să ajungă viceprimar.
O revenire a Lilianei Mărincean în primărie, pe cât de posibilă și dorită de Emil Popescu, e totuși una destul de problematică. Asta pentru că plecarea ei – prin transfer la AFIR – n-a fost una în condiții tocmai de prietenie cu Pleșa. În plus, o astfel de mutare i-ar da și mai multă putere lui Emil Popescu, la a cărui butonieră oricum atârnă deja șeful Poliției Locale, Ciprian Hârceagă, sau arhitectul șef, Alexandru Damian, a cărui relație e mai apropiată de Popescu decât de Pleșa. Asta și din cauză că Pleșa e mai mult plecat, și oricum habar n-are despre urbanism sau legislație.
Și, uite așa, să fie bine, ca să nu fie rău, că binele înfrânge, ar urma să fie găsită „varianta de compromis”: nu vine înapoi nici Liliana Mărincean, iar Direcția Cheltuieli va fi unită cu Direcția Venituri, iar șef peste toată tărășenia va ajunge Anghel Bogin, omul care s-a ocupat de mai toate angajările cu cântec din Primărie, mare iubitor de Pleșa și, mai ales, fost condamnat penal, în vremea când era adjunct la Finanțe.
Însă, înainte de toate astea, de încă o mare reformă, Pleșa & Co vor pleca puțin la Fontainbleu, în Franța, săptămâna viitoare. Și, ce să vezi, după zeci de deplasări, în sfârșit o va duce în străinătate și pe Ralu Krisbai, consiliera lui blondă și personală pe probleme de relații internaționale. Iuhuu!!!
Fain de tot. si cand te gandesti ca am pus botul la “fara penali…”