La scurt timp după preluarea mandatului, Gabriel Pleșa a hotărât să treacă la modificarea organigramei și a schemei de personal din cadrul primăriei. Reformă! „A hotărât” e un artificiu meschin de exprimare. În fapt, totul a fost un joc de ochii lumii, un element de campanie electorală preluat și dus mai departe în timpul mandatului.
Realitatea ne arată că nici acest test al competenței organizaționale nu a fost trecut de Pleșa, în ciuda promisiunii ferme de a reorganiza și eficientiza aparatul administrativ. În ciuda unor comunicate și recorduri de aparență, munți de pseudo-rapoarte și pictograme prin care zeci de mii de euro s-au transformat în păreri ale companiilor de audit. Încercările de a schimba ceva au fost cel mult un pistol cu apă, din al cărui jet s-a adăpat exclusiv camarila noului edil.
La Alba Iulia, SINGURII defavorizați de modificările organigramei sunt polițiștii locali. Dintre ei, cei mai prost plătiți – agenții de pază. Oricum, acest grup profesional ar fi fost oficial afectat prin efectul legii, care specifică clar numărul de polițiști locali raportat la numărul de locuitori, mai exact unul la mie. În rest, modificarea organigramei devine un mecanism iluzoriu, de ochii lumii, prin care, de fapt, sunt selectați abil cei care trebuie să rămână la lefuri plătite chiar și cu zeci de mii de lei lunar. Alții sunt mutați în structuri înființate peste noapte, în posturi de funcționari superiori cu clase de salarizare ce garantează venituri de mii de lei pe lună. Păcăleală fără valoare reală, oameni transferați dintr-un loc în altul, structuri înființate ce depășesc orizontul pregătirii și realismului – de genul biroului de digitalizare. Totul într-o grabă în care rebuturile care au pupat inelul sunt salvate iar angajații competenți sunt întârziați prin nefolosire. Efectul este o creștere a fondului de salarii lunar de câteva sute de mii de lei, față de aceeași perioadă a anului trecut.
În toată această încercare de reformă după ureche, Pleșa a avut parte de tot felul de atitudini. Au existat oameni care s-au conformat și au semnat propunerile de renunțare la posturi, dar și rebeli care au luat legea-n mână și nu vor să renunțe la ce au dobândit. Marius Rece, șeful biroului de circulație din Poliția Locală, a formulat o plângere prealabilă la hotărârea ce modifică organigrama. Practic, demersul individual, pornit de la faptul că se elimină această funcție de conducere, este buturuga mică ce poate dărâma carul cu sinecuri al lui Pleșa. Omul le-a spus în față că, dacă tai un post de conducere, nu poți face altul a doua zi. Le-a arătat că pretenția de economie nu există, prin simplul fapt că noua organigramă revine cu clase de salarizare superioare, că au multe erori în interpretarea legii și că pot fi opriți.
Chiar dacă sindicatul angajaților din Primărie nu a reușit să închege o atitudine comună, soldată cu o acțiune în instanță, pentru că mulți tac și nu-și găsesc interesul. Plângerea lui Rece a deschis, însă, negocieri cu conducerea primăriei. Nu eclar dacă polițistul local se va raporta la context și la toți cei care se simt nedreptățiți. E clar însă că Pleșa a ratat termenul la care trebuia să dea un răspuns plângerii, după introducerea în Consiliul Local, iar asta înseamnă o șansă și mai mare pentru Rece de a bloca organigramă, de a întoarce lucrurile. Și nici nu ar fi o mirare, dacă ne raportăm la modul halucinant și incompetent de a face lucrurile, dincolo de lipsa totală de onestitate a lui Pleșa, care se lăuda public cu economii la buget după implementarea acestei organigrame.
La situația născută de Rece se adaugă, zic sursele noastre, inclusiv poziția Agenției Naționale a Funcționarilor Publici care, recent, ar fi avertizat Primăria că mutarea Bazinului Olimpic în subordinea Clubului Sportiv Municipal este o fuziune ce nu se poate opera, din pricina funcționarilor publici ce nu pot fi asimilați și transformați actualei structuri profesionale din cadrul clubului. Adică nu poți, din pix, să-i transformi pe funcționari publici în angajați contractual. Sursele noastre confirmă că este așteptat un punct de vedere oficial și în această privință.
Din păcate, și acest joc de-a reforma organigramei va lăsa în urmă doar inadecvare și lipsuri profesionale, ce constituie mari dezavantaje în privința investițiilor reale pe care trebuie să le facă Primăria. Bașca, marea „reformă” va împovăra cel puțin la fel de mult bugetul, dacă nu chiar mai ceva ca în trecut. Asta, dacă bunăvoința lui Rece va fi cumpărată, iar ANFP nu va bloca, oricum, din constatarea lor, această impostură și falsă pretenție de reformă.
În plus, în toată această „reformă” mai sunt multe de spus. De la rapoartele Curții de Conturi, pe care Primăria le atacă în instanță în loc să le pună în practică și până la grupul de privilegiați din Primărie, care sunt lăsați pe post de personal contractual – ca să poată să înghită bani europeni – și de care nenea Pleșa nu vrea ori nu e în stare să se atingă. Dar despre astea o să mai tot povestim, vorba teleenciclopediei, în episodul următor.
Mai multe despre marea reformă puteți citi aici:
Clanul privilegiaților. Ce sporuri încasează șmecherii din Primăria Alba Iulia (I)
Clanul Privilegiaților (III). Consilierii cei speciali ai primarului Gabriel Pleșa


















