Peste 500 de persoane și autovehicule verificate de polițiștii din Alba. Amenzi și permise reținute în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 342 de verificări de persoane și 211 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 76 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 17.992 de lei.

Au fost efectuate 53 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute patru permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile