Până vineri, 30 aprilie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.055.265 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (covid-19). 989.393 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.636 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (covid-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Începând cu ziua de 28 martie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a dispus noi măsuri restrictive pentru prevenirea răspândirii covid. Au fost stabilite două praguri pentru impunerea unor restricții suplimentare: 4 la 1.000 de locuitori, respectiv 7,5 la 1.000 de locuitori.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor.

În acest moment doar Bucureștiul mai are o rată de infectare cu noul coronavirus mai mare de 3 la 1.000 de locuitori.

Topul judeţelor după rata de infectare cu noul coronavirus (covid-19) în ultimele 14 zile:

1.București: 2,98 la 1.000 de locuitori
2.Județul Ilfov: 2,67
3.Județul Cluj: 2,66
4.Județul Bihor: 2,14
5.Județul Alba: 2,13
6.Județul Covasna: 2,1
7.Județul Arad: 2,06
8.Județul Timiș: 2,01
9.Județul Caraș-Severin: 1,97
10.Județul Sibiu: 1,94
11.județul Brașov: 1,9
12.Județul Mureș: 1,87

Media națională de infectare cu noul coronavirus este de 1,95 la 1.000 de locuitori, iar numărul deceselor provocate în țara noastră de la începutul pandemiei a depășit 27.600.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 358 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Dintre acestea, 9 provin din județul Alba.

Până astăzi, 28.109 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29 aprilie 2021 (ora 10.00) – 30 aprilie 2021 (ora 10.00) au fost raportate 138 de decese (66 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu covid-19 este de 8.245. Dintre acestea, 1.284 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.365.132 de teste RT-PCR și 892.355 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.385 de teste RT-PCR (10.011 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.374 la cerere) și 8.606 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 29.962 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.513 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 44.547 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 102 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.782 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 677 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 29 aprilie, 4.041 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 845.700 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 7 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Acestea sunt informaţii oficiale, publicate de Grupul de Comunicare Strategică în ziua de 30 aprilie 2021.

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile